Constantin: Producţia de lapte a crescut cu 14,7% în acest an, dar acum avem probleme cu desfacerea

E.D.
Companii #Agro-alimentar / 26 octombrie 2014

Producţia de lapte raportată a crescut, în acest an, cu 14,7% datorită dublării subvenţiei în acest sector, dar acum există probleme cu desfacerea, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

"Până în 2014 aveam o mare temere, că se importă lapte din Ungaria şi din alte ţări, pentru că aveam o producţie scăzută sau grad de colectare scăzut. Am reuşit în 2014, pentru că aproape am dublat subvenţia, să creştem producţia de lapte raportată cu 14,7%. Acum avem producţie prea mare şi nu prea avem unde să o desfacem", a spus Daniel Constantin, adăugând că se caută soluţii în acest sens.

El a precizat că exclude reducerea efectivelor de animale, pentru că abia s-a înregistrat o creştere în acest sector. În opinia sa, o soluţie ar consta în stimularea consumului de produse româneşti prin programe derulate la nivel naţional. "Să consumăm produse din România! Am reuşit să introducem acele produse consacrate, pentru pâine, pentru carne şi o să meargă şi pentru produsele lactate. Asta înseamnă că punem pe produsele premium din România un anumit logo al Ministerului Agriculturii şi oamenii vor avea certitudinea calităţii", a subliniat ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistic (INS), în primele opt luni ale acestui an, cantitatea de lapte de vacă colectat de unităţile procesatoare a crescut cu 91.251 tone (+15,2%). Creşteri ale producţiei au fost înregistrate la lapte de consum cu 24.449 tone (+17,4%), smântână de consum cu 4.263 tone (+12,6%), brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (85,0% din producţia totală de brânzeturi) cu 4.756 tone (+9,8%), unt cu 575 tone (+9,3%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 4.441 tone (+3,9%).

Pe de altă parte, cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 62.676 tone în ianuarie - august 2013, la 53.161 tone în perioada menţionată (-15,2%).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb