Creştere modestă a lucrărilor de construcţii în Uniunea Europeană

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 3 noiembrie

Creştere modestă a lucrărilor de construcţii în Uniunea Europeană

Cel mai important avans, consemnat în România

Lucrările de construcţii au înregistrat o creştere modestă atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro, în iulie 2025, conform datelor publicate luna trecută de Eurostat. Acestea arată că lucrările de construcţii au crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 0,6% în UE, comparativ cu luna precedentă (iunie 2025), iar în ritm anual, respectiv raportat la luna iulie 2024, lucrările de construcţii au crescut cu 3,2% în zona euro şi cu 3,6% în Uniunea Europeană.

În rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri lunare au fost înregistrate în România (20,1%), Slovenia (9,9%) şi Belgia (2,2%). În cazul României, creşterea de 20,1% din luna iulie a urmat unui avans de 8,3% în iunie. În România, lucrările de construcţii au înregistrat un plus de 41,1% în ritm anual, acesta fiind cel mai puternic avans din UE. Alte state cu creşteri mari ale lucrărilor de construcţii în ritm anual au fost Spania (22,8%) şi Slovenia (21,4%).

La polul opus, scăderi au fost consemnate în Suedia (-4,5%), Austria (-2,7%), Franţa (-1,7%) şi Germania (-1,2%).

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 27,2% în România, în iulie 2025, comparativ cu iunie 2025, ca serie brută, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+43%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,6%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+37,9%), cele nerezidenţiale (+33,7%) şi la construcţiile inginereşti (+21,4%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,1%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+38,8%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+19,3%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+30,7%), clădirile nerezidenţiale (+30,2%) şi la construcţiile inginereşti (+16,4%).

De asemenea, în iulie 2025 comparativ cu iulie 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, per total, cu 41,1%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+67,4%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+35,7%). Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+50,8%), construcţiile inginereşti (+39,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+38,5%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 30,9%. Pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+60,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+35,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+30,4%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+47,6%), clădirile nerezidenţiale (+36,1%) şi la construcţiile inginereşti (+34,0%).

Construcţiile de clădiri în UE, în scădere lunară

Datele Eurostat indică un declin de 1,4% al lucrărilor de construcţie a clădirilor în zona euro, în iulie 2025, raportat la luna anterioară, în vreme ce scăderea din UE a fost de 1,3%. În domeniul ingineriei civile, lucrările au crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 0,7% în UE. Pe partea de activităţi specializate de construcţii, avansul a fost de 1,2% în zona euro şi de 0,8% în UE.

În ritm anual, construcţiile de clădiri au crescut cu 3,3% în zona euro, respectiv cu 3,6% în întreaga UE, iar ingineria civilă a cunoscut un plus de 3,4% în zona euro şi de 2,9% în UE. Activităţile specializate de construcţii s-au extins cu 2,8% în zona euro, respectiv cu 2,7% în UE, potrivit datelor citate.

(Articol preluat din revista BURSA Construcţiilor)

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3947
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7713
Gram de aur (XAU)Gram de aur566.1560

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb