Abonament gratuit

Creta va cheltui 15 milioane de euro pentru testele COVID-19

G.U.
Miscellanea /

Creta va cheltui 15 milioane de euro pentru testele COVID-19

Creta va cheltui 15 milioane de euro până la sfârşitul sezonului de vară din 2020 pe testele Covid-19 ce vor fi efectuate turiştilor care vin pe insulă, la care se va adăuga costul de 120 de euro/zi suportat de autorităţile cretane pentru fiecare persoană găsită cu SARS-CoV-2 şi cazată în hotelurile Covid, a declarat, vineri, Kyriakos Kotsoglou, comisar pentru turism şi e-guvernare Regiunea Creta, conform Agerpres.

"În Creta se efectuează 1.200 de teste pe zi pentru identificarea turiştilor infectaţi cu SARS-CoV-2. Dacă unul costă în jur de 100 de euro, deci aproape 100.000 de euro se plătesc zilnic. La 120 de zile, adică iulie, august, septembrie, octombrie, 15 milioane de euro reprezintă costul testelor care se vor efectua în Creta. Dacă ar fi deschisă Creta de acum încolo, costul acestor teste se ridică la 15 milioane de euro doar pentru insulă. Aici se adaugă mâncarea - 120 de euro pe zi costul pentru fiecare persoană cazată în hotelurile Covid, care este găzduită, hrănită, are medic etc.", a spus comisarul, la o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.

Kyriakos Kotsoglou a precizat că toţi turiştii sunt trataţi la fel şi nu există un regim special pentru români.

"Nu există ceva special pentru români. Românii sunt ca toţi europenii din momentul în care ajung aici, la aeroport. În funcţie de câte cazuri există în ţara din care provin, turiştilor li se vor face teste la aeroport. Este un algoritm după care funcţionăm şi este direct proporţional cu creşterea numărului de cazuri, nu este standard. În primele curse charter s-au verificat între 50 şi 70% dintre pasageri. Există un singur caz al unei românce. Soţul nu are nimic, au fost transportaţi la hotelul Covid din zona respectivă, Hersonissos, este un hotel foarte bun. Va rămâne în carantină până se când testul va fi negativ. Ea este asimptomatică", a explicat el.

Potrivit acestuia, în Creta au existat până în prezent doar 19 cazuri de îmbolnăvire de Covid-19.

"Curios este că toţi cei 19 bolnavi nu au transmis boala. Adică, dacă un caz făcea parte dintr-o familie de 6-7 persoane, restul familiei nu s-a îmbolnăvit. La fel se vede şi în cazul cuplului de români în care ea este infectată, iar el nu are nimic", a adăugat Kotsoglou.

Comisarul pentru turism şi e-guvernare Regiunea Creta a spus că în Chania există 80 de paturi în spital pentru primirea persoanelor bolnave de Covid, la care se adaugă 30 de paturi la ATI. Spitalul nu este Covid, însă are secţii dedicate, existând chiar şi o secţie de naşteri pentru paciente infectate cu SARS-CoV-2.

"Dacă o persoană nu se simte foarte bine la hotel (hotelul Covid - n. r.) şi are simptome uşoare şi medii va fi transportată la spital şi va sta într-unul dintre cele 80 de paturi în care va primi toate îngrijirile de care are nevoie", a adăugat acesta.

Conform reprezentantului autorităţilor cretane, pentru Suedia şi Anglia graniţele sunt închise până pe 15 iulie.

"În privinţa Serbiei, ea a închis graniţele, iar grecii sunt nerăbdători să ştie ce decizii se vor lua acolo, pentru că partea continentală abia îi aşteaptă", a arătat Kotsoglou.

În prezent, în secţiile ATI pe toată Grecia sunt doar 11 pacienţi şi au murit 168 de persoane din cauza Covid.

"Noi considerăm că nu trebuie să ne fie frică de virus, ci trebuie să se poarte distanţarea. S-a organizat un seminar online special, în colaborare cu Universitatea din Creta, cu toţi profesorii medici de acolo, care a durat o săptămână, cu toţi angajaţii din turism, ca să se informeze, să ştie ce să facă şi cum să se păzească şi să disemineze la rândul lor informaţiile în rândul populaţiei. Unul dintre principiile de bază ale ospitalităţii greceşti este ca aceasta să fie izvorâtă din inimă şi nu vrem să se altereze acest lucru. Dacă Covidul va reuşi să distrugă acest lucru, Creta îşi va pierde unul dintre principiile ei de bază după care funcţionează", a susţinut el.

Întrebat despre amenzile care se dau pentru nerespectarea regulilor, comisarul a menţionat că acestea se ridică la 150 de euro dacă nu se poartă masca în autobuze şi în spaţii închise.

"Masca nu trebuie afară purtată, însă în interior da. În incinta magazinelor, atât personalul, cât şi turiştii, în mod normal ar trebui să poarte măşti. Dacă se face un control şi găsesc vreun turist fără mască, se aplică această amendă, dar nu se stă la fiecare magazin şi după fiecare turist. Sunt controlaţi mai mult comercianţii. Alte exemplu, la un hotel în care ar trebui să ai un medic specializat pe Covid, dacă nu îl ai, amenda ajunge la 4.000 de euro. Există o lege în care se prezintă pe larg ce trebuie să respecţi şi amenda se dă în funcţie de gradul nerespectării", a mai spus oficialul elen.

Kotsoglou a menţionat că au fost închise unităţi deoarece nu au respectat legea.

"Aici zic aşa: mâini, mască, distanţă. Dacă nu s-au respectat aceste condiţii şi au fost taverne care au dat petreceri cu muzică live şi au ţinut clienţii pe toţi înghesuiţi în interior au fost închise", a precizat el.

Kyriakos Kotsoglou le-a transmis un mesaj românilor care ar vrea să vină în Creta.

"Sunteţi bineveniţi, veţi cunoaşte o altă Cretă, pentru că nu este foarte multă lume şi asta creează un alt fel de senzaţie. Se poate vizita Palatul lui Minoa, sunt lucruri importante de văzut, se poate auzi în linişte marea din camera de hotel şi vă puteţi petrece vacanţă într-un loc cunoscut în toată lumea în linişte", a spus acesta.

Agenţia de turism Cocktail Holidays a organizat un infotrip pentru jurnalişti şi colaboratorii săi în Creta, pentru a vedea modul de desfăşurare a turismului în această perioadă.

Creta este cea mai mare insulă din Grecia, cu o populaţie de 600.000 locuitori. Principalele oraşe din Creta sunt capitala Heraklion, Chania, Agios Nikolaos, Hersonissos, Myrtos şi Sitia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. eu nu inteleg, daca merg in Creta trebuie sa ma testez si eu inainte si ma testeaza si ei?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

12 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8357
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4964
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3638
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.0694

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie