Cristian Dumitrescu neagă apartenenţa sa la vreun consiliu de administraţie

George Bănciulea
Ziarul BURSA #Politică / 19 aprilie 2005

Deputatul PSD Cristian Dumitrescu neagă că ar face parte dintr-un consiliu de administraţie, aşa cum l-a acuzat, recent, Mugur Ciuvică, purtătorul de cuvînt al Acţiunii Populare. Cristian Dumitrescu a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu face parte din consiliul de administraţie al SC "Contransimex" SA, întrucît şi-a dat demisia în data de 21.02.2001. Din datele prezentate de Cristian Dumitrescu reiese că cererea sa a fost aprobată în adunarea generală a acţionarilor din data de 15.04.2001. Cu toate acestea, firma nu a informat Registrul Comerţului şi, în consecinţă, deputatul PSD figurează încă în consiliul de administraţie. Totodată, Cristian Dumitrescu a spus că în aceeaşi situaţie se pot afla şi alţi colegi ai săi. Mugur Ciuvică a prezentat, recent, o listă cu 18 senatori şi deputaţi care sînt membri în consiliile de administraţie ale unor firme, fapt ce încalcă legile în vigoare. În cazul în care aceştia nu pot dovedi că şi-au dat demisia din respectivele consilii, mandatele lor vor fi anulate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb