CRIZĂ ENERGETICĂ: Olaf Scholz va întreprinde vizite oficiale în trei ţări din Golf

G.D.
Internaţional / 19 septembrie

Olaf Scholz va întreprinde vizite oficiale în trei ţări din Golf

Cancelarul federal german Olaf Scholz va întreprinde la sfârşitul acestei săptămâni vizite oficiale în trei ţări din Golf, inclusiv în Arabia Saudită, pentru a discuta printre alte probleme despre criza energetică, a anunţat astăzi purtătorul său de cuvânt, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cancelarul, ce va fi însoţit de o delegaţie de înalţi reprezentanţi din mai multe sectoare economice, se va deplasa succesiv în Arabia Saudită sâmbătă, apoi duminică în Emiratele Arabe Unite şi în Qatar, înainte de a reveni duminică seara la Berlin, a detaliat Steffen Hebestreit în timpul unei conferinţe de presă.

Purtătorul de cuvânt nu a detaliat în acest stadiu care vor fi marile teme ale discuţiilor, însă criza energetică provocată de războiul rus în Ucraina ar urma să se numere printre ele. "M-ar mira dacă în special acest subiect nu va fi discutat", a spus el.

În Arabia Saudită, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume după SUA, Scholz ar urma să aibă o întrevedere cu regele Salman "dacă sănătatea sa îi va permite", precum şi cu prinţul moştenitor şi liderul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, supranumit "MBS", care a fost desemnat de SUA drept cel care a comandat asasinarea, în 2018, a jurnalistului saudit critic la adresa puterii, Jamal Khashoggi.

De atunci, "MBS" este în curs de reabilitare pe scena internaţională. El l-a primit pe preşedintele american Joe Biden la mijlocul lui iulie şi a întreprins o vizită în Franţa la sfârşitul aceleiaşi luni, pentru o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Uciderea lui Khashoggi va juca în mod sigur un rol în discuţiile" cu Scholz, a dat asigurări purtătorul său de cuvânt.

Duminică, Olaf Scholz va avea o întrevedere cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed, iar după-amiază - cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani.

În martie, ministrul german al economiei, Robert Habeck, s-a deplasat deja în Qatar şi în Emirate, în încercarea de a găsi alternative la gazul rusesc, de care Germania depindea în proporţie de 55% înainte de războiul din Ucraina.

După suspendarea livrărilor ruse, situaţia privind aprovizionarea cu acest combustibil fosil "va fi extrem de tensionată în lunile ce vor urma", a avertizat luni Banca Centrală a Germaniei, Bundesbank, care a atenţionat şi împotriva unei probabile recesiuni a primei economii europene.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. La cersit energie,

    pacat ca noi nu avem resursele germaniei 

    1. Daca nu ii ia in brate si nu ii pupa cum o facea plina de zambete Merkel cu Putin, putin probabil sa obtina mare lucru

      conteaza si unde-i pupa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro