CU 26% MAI MULT ÎN PRIMELE TREI TRIMESTRE DIN 2019 FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ A ANULUI TRECUT Huawei a livrat peste 185 milioane de smartphone-uri

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 octombrie 2019

Gigantul chinez Huawei Technologies a livrat peste 185 de milioane de telefoane mobile inteligente în primele trei trimestre din acest an, în creştere cu 26% faţă de perioada similară din 2018, a anunţat, ieri, publicaţia chineză Global Times, conform presei străine, citată de Agerpres.

Veniturile au urcat cu 24,4%, la 610,8 miliarde yuani (aproximativ 86 miliarde dolari), în timp ce marja de profit s-a situat la 8,7%.

Majorarea câştigurilor vine după ce Huawei a semnat cu operatorii importanţi de telefonie peste 60 de contracte comerciale pentru echipamente 5G, pe fondul accelerării implementării acestei tehnologii pe plan global.

Recent, directorul general al Huawei, Ren Zhengfei, a avertizat că se aşteaptă ca vânzările să scadă la aproximativ 100 miliarde dolari în 2019 şi în 2020, deoarece afacerile sunt sub presiune în urma sancţiunilor SUA.

Gigantul chinez a raportat, anul trecut, venituri de 721,2 miliarde yuani (104,16 miliarde de dolari), în creştere cu 19,5% faţă de 2017.

Şeful Huawei estimează că o redresare a afacerilor va avea loc în 2021.

Conform datelor IDC, Huawei are o cotă de piaţă de aproape 30% pe plan global şi a livrat anul trecut 208 milioa-ne de smartphone-uri, din care jumătate pe pieţele din afara Chinei. Cea mai importantă piaţă a companiei pentru modelele premium este Europa.

Analiştii au avertizat că Huawei s-ar putea confrunta cu un declin de 25% al livrărilor anul acesta şi există chiar posibilitatea ca telefoanele sale mobile inteligente să dispară de pe pieţele internaţionale.

Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri în funcţie de volum.

Potenţialii cumpărători ai dispozitivelor Huawei se vor îndrepta probabil către telefoanele mobile inteligente produse de Samsung Electronics şi Apple Inc, consideră analiştii.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb