Delaco estimează o creştere a cifrei de afaceri cu 40% în 2009

F. A.
Companii #Bunuri de Larg Consum / 4 februarie 2009

Compania Delaco anunţă o cifră de afaceri de 185 milioane lei (50 milioane euro) pentru anul 2008, cu 55% mai mare decât în anul precedent şi estimează o creştere a afacerilor cu circa 40% în anul 2009, potrivit datelor emise, azi, de companie.

Potrivit companiei, creşterea cifrei de afaceri se datorează în special dublării vânzărilor pe segmentul de caşcaval, evoluţie influenţată, în special, de investiţiile în segmentul de comunicare, estimate la aproximativ 2 milioane euro.

"Rezultatele înregistrate vin ca o consecinţă firească a creşterii mari pe care am avut-o pe segmentul de caşcaval. Avem de altfel cel mai variat portofoliu pe acest segment, bucurându-ne de o poziţie de top" a declarat directorul general al companiei, Tudor Comaniciu.

În plus, reprezentanţii Delaco estimează o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 40%, având în plan lansări pe mai multe segmente de produse.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb