Abonament gratuit

Departamentul pentru energie susţine reintegrarea dispeceratelor

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei susţine reintegrarea totală a dispeceratelor de energie electrică şi gaze naturale în Transelectrica, respectiv în Transgaz.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat: "Poziţia Departamentului ţine cont şi de punctul de vedere exprimat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, dar şi de o serie de discuţii avute cu reprezentaţii Comisiei Europene. Pe de-o parte, nu cred că este bine să existe suspiciunea că Departamentul pentru Energie poate interveni direct în activitatea operaţională a companiilor de transport. Pe de altă parte, în toată Uniunea Europeană, este foarte clar că operatorii de sistem din toate ţările membre ţin cont în activitatea lor de obiectivele generale de politică energetică".

Punctul de vedere al Departamentului pentru Energie este exprimat într-un comunicat, în contextul în care, în Parlament, se află spre dezbatere şi aprobare proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Transelectrica şi la Transgaz, şi pentru modificarea unor acte normative.

Poziţia Departamentului a fost deja comunicată oficial preşedinţilor celor două comisii Economice, pentru Industrii şi Servicii din Parlament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

24 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4902
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4738
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0541

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie