Directorul suspendat al Unifarm: " Sunt nevinovat şi voi dovedi"

A.B
Miscellanea / 7 iulie 2020

Sursa: Digi24

Sursa: Digi24

Directorul suspendat al Unifarm Eugen Adrian Ionel, a declarat, astăzi, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat, printre altele, de luare de mită, că este nevinovat, conform Agerpres.

"Sunt nevinovat şi voi dovedi acest lucru", a afirmat Adrian Ionel.

Potrivit unor surse judiciare, el s-a prezentat la DNA pentru o confruntare cu unul dintre denunţătorii din acest caz.

Eugen Adrian Ionel a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 - 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb