Donald Trump nu de aliaţi are nevoie, ci de inamici

Deranj mare la Casa Albă! Donald Trump s-a săturat să tot bată ”apropouri fine” aliaţilor din NATO cu privire la sprijinul de care ar avea nevoie în conflictul cu Iranul. A trecut la burzuluieli, admonestări şi ameninţări pe faţă. Nu mai am nevoie de nimic de la voi, dar o să mi-o plătiţi cu vîrf şi îndesat. M-aţi lăsat singur cu ayatolahii pe cap şi n-aţi vrut să vă băgaţi! Bineeee... o să vă vină vouă ”roaga”! Cît de curînd!

Desigur, lumea care se plimbă prin capul lui Trump, asemenea celei pe care o înfăţişează cuvintele sale, nu are decît vagi tangenţe cu lumea reală, cea în care trăim noi, ceilalţi. Spre exemplu, chestia cu ajutorul aliaţilor din NATO. Să reproşezi că nu ai primit un asemenea ajutor, ca şi cum el ar fi ceva de la sine înţeles, pe principiul general şi nespecific ”prietenul la nevoie se cunoaşte”, înseamnă să nu fi citit niciodată cele 14 articole ale Tratatului Atlanticului de Nord. Sau, să nu ţi se fi explicat niciodată ori să nu înţelegi, în primul rînd, că el se aplică într-o arie geografică precis stabilită. Una care nici pe departe nu cuprinde Iranul sau regiuni ca Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat sau Asia de Sud-Est. El se referă strict la teritoriul statelor membre NATO, plus o zonă suplimentară din aria Oceanului Atlantic, la nord de Tropicul Cancerului, specificată în art. 6. În al doilea rînd şi mult mai important, clauza de ajutor reciproc, art. 5, produce efect juridic atunci şi numai atunci cînd a avut loc un atac armat asupra unui stat membru al alianţei!!!! Statele Unite ale Americii nu au fost atacate de Iran, se pare. Unii zic că ar fi fost invers! În sfîrşit, logica tratatului articulează clar necesitatea ca, înaintea oricărei reacţii, statele membre să se consulte cu privire la evenimentele care au creat situaţia în care prevederile art. 5 ar putea fi puse în practică. Şi, în sfîrşit, chiar dacă toate aceste etape şi condiţii au fost parcurse, celebrul art. 5 specifică cît se poate de clar că statele vor hotărî de sine stătător ce acţiuni vor lua, individual şi/sau colectiv. Deci, nimic automat, nimic de la sine înţeles. Vezi, tot vorba veche: văzînd şi făcînd! A doua problemă cu abordarea abruptă a lui Trump apare evidentă şi dacă scoatem întreaga situaţie în afara contextului Tratatului Atlanticului de Nord. Dacă Trump şi Administraţia de la Washington ar fi dorit să primească sprijin de la statele europene aliate pentru acţiunile din Iran, atunci minimum minimorum ar fi fost ca Administraţia să se fi consultat cît de cît cu aceste state, înainte de declanşarea acţiunilor militare. Măcar să le informeze cu privire la obiectivele şi dinamica planificată a operaţiunilor. Majoritatea prim-miniştrilor, a miniştrilor de la apărare şi externe din Europa au aflat despre acţiunile militare ale lui Trump, în Iran, de la Euronews, CNBC, Fox sau CNN!!! Poate serviciile proprii de informaţii să le fi mai şoptit ceva pe la ureche, cîteva ore mai devreme, dar de la Washington, oficial, prieteneşte, aşa... ca între aliaţi şi prieteni de la care aştepţi ajutor... nimic. Nada de nada!

Dacă pretenţiile lui Trump de ajutor necondiţionat din partea aliaţilor europeni sunt bazate exact pe... nimic, să vedem cum rămîne cu ameninţările lui de ”pedepsire” a europenilor pentru ”necredinţa” şi ”mişelia” lor. Aici, cred că trebuie să îl luăm foarte în serios pe ”Supăratul de la Casa Albă”. Dacă nu din alte motive, atunci cel puţin pentru că universul lui Trump şi logica lui de acţiune în acest univers, construit în cea mai mare parte din propriile fantasme şi, pentru ce mai rămîne, din cioburi disparate de realitate, elementul dinamic, motor, causa causarum este întotdeauna ”Duşmanul”. Pentru tot ceea ce face, pentru tot ceea ce întreprinde, Trump are nevoie de un Inamic, Duşman, Oponent radicalizat, intratabil. Existenţa lui, fie şi fictivă, este resortul care mobilizează şi declanşează acţiunile sale. Indiferent cît de haotice, dacă sunt îndreptate împotriva Inamicului, atunci înseamnă că sunt de la sine justificate, bine întemeiate, bine planificate, necesare imperios, juridic şi moral inatacabile. Infailibile!!!

Ecce homo! Acesta este cel de care depinde salvarea în ceasul al doisprezecelea sau alunecarea lumii în haosul unui conflict pe scară largă, cu consecinţe sistemice devastatoare pentru întreaga lume. Vorba unui prieten care invoca mai zilele trecute un gînd atribuit, nu se ştie de ce, lui Gandhi: ”Dacă există un idiot la putere, este pentru că cei care l-au ales sunt bine reprezentaţi”.