ICT

DOSAR PENAL RETRIMIS LA DNARechizitoriu incomplet privind şpaga de 1,2 milioane lei încasată de Sorin Blejnar

G.M.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 05 noiembrie 2020

Dosarul în care Sorin Blejnar, fostul preşedinte al ANAF, este judecat pentru primirea unei mite de 1.200.000 euro a fost trimis, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia magistraţilor a fost luată pentru acoperirea unor omisiuni observate în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie. Decizia pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă.

În prezenta cauză, Sorin Blejnar este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mita respectivă în perioada mai 2011-aprilie 2012, în schimbul protejării societăţii Excella Real Grup, care era controlată de afaceristul Radu Nemeş, cunoscut drept "Regele Motorinei".

În acest dosar trimis în instanţă în septembrie 2019, mai sunt inculpaţi Viorel Comăniţă - fost vicepreşedinte al ANAF şi Sorin Florea - fost comisar general adjunct al Gărzii Financiare, ambii pentru luare de mită. De asemenea, urmărită penal este şi soţia lui Sorin Blejnar care este acuzată de complicitate la luare de mită.

Amintim că Sorin Blejnar execută în prezent, în penitenciarul Rahova, o pedeapsă de 5 ani de închisoare într-un dosar în care a fost condamnat definitiv în 7 mai 2019, pentru că a primit o şapgă de 12,5 milioane de lei în schimbul traficării influenţei de preşedinte al ANAF. În respectivul dosar, Blejnar a fost acuzat de procurorii DNA că în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui comision de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

Menţionăm că în 15 aprilie 2019, Sorin Blejnar a fost achitat definitiv, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Motorina", în care a fost judecat pentru evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, deşi în primă instanţă fusese condamnat la 5 ani de închisoare. În acest dosar, procurorii îl acuzau pe Sorin Blejnar că ar fi sprijinit gruparea condusă de soţii Nemeş (Radu Nemeş şi Diana Nemeş) şi astfel 90.000 de tone de motorină ar fi fost tranzacţionate fără ca statul să încaseze un leu. În cauza respectivă au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice. Dintre cei trei inculpaţi de mai sus - Blejnar, Radu Nemeş şi Diana Nemeş - judecătorii Înaltei Curţi l-au condamnat definitiv în dosarul "Motorina" doar pe Radu Nemeş, la 7 ani şi 6 luni de închisoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro