După 12 ani, Grecia a ieşit de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

V.G.
Internaţional / 20 august 2022

După 12 ani, Grecia a ieşit de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

După 12 ani de supraveghere extinsă impusă de Comisia Europeană, Grecia a întors pagina, "o zi istorică pentru Grecia şi pentru greci", a anunţat astăzi premierul elen Kyriakos Mitsotakis, într-un discurs către naţiune, transmite AFP.

"Un ciclu de 12 ani care a provocat durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie. Un nou orizont clar de creştere, unitate şi prosperitate se deschide pentru toţi", a apreciat premierul conservator.

Începând din anul 2018, evoluţiile şi politicile economice ale Greciei au fost monitorizate de Comisia Europeană, în regim de supraveghere extinsă, după ce, începând din 2010 şi până în 2015, Atena a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de aproape 290 de miliarde de euro.

Pensiile şi salariile au fost tăiate, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost îngheţate, bugetele administraţiilor, spitalelor şi a tuturor instituţiilor publice au fost amputate, aminteşte AFP.

"Grecia de astăzi este o Grecie diferită. Avem o creştere economică puternică şi o scădere a şomajului de 3% de anul trecut şi de 5% din 2019", a susţinut premierul elen.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an, în condiţiile în care, în medie, în zona euro creşterea va fi de 2,6%.

Însă şomajul continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din zona euro, salariul minim este unul dintre cele mai scăzute, iar datoria de 180% din PIB rămâne o corvoadă pentru economia ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro