Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

DUPĂ 20 DE ANITineret de valoare europeană!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport /

Tineret de valoare europeană!

Echipa naţională de tineret s-a calificat la turneul final al Campionatului European. Floarea care trebuie să facă primăvară în fotbalul autohton a ieşit la lumină după 20 de ani. Dincolo de calificare, speranţele sunt legate şi de evoluţiile consistente din majoritatea partidelor din cadrul grupei. Un mare merit pentru această performanţă îl are şi fostul internaţional Gheorghe Hagi, mulţi dintre componenţii lotului, în frunte cu fiul său Ianis, fiind crescuţi la şcoala lui de fotbal.

La turneul final tricolorii mici vor avea parte de adversari de prim calibru.

Italia, în calitate de ţară gazdă, şi câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, Croaţia, Spania, Danemarca, Anglia, Germania, Belgia, Serbia, România şi Franţa, vor participa, anul viitor, la turneul final al Campionatului European de tineret. Cele mai bune patru dintre cele nouă ocupante ale locurilor secunde, Grecia, Portugalia, Polonia şi Austria, vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.

Selecţionerul Mirel Rădoi a vorbit despre performanţa elevilor săi: "E prima dată când sunt oficial antrenor, pentru că până acum m-am ascuns în spatele funcţiei. E o performanţă uriaşă atât pentru mine, cât şi pentru băieţi şi fără ajutorul lor nu am fi reuşit. Ei ar fi putut foarte uşor să se califice fără mine, eu fără ei din păcate nu puteam şi ţin să le mulţumesc pe această cale. Sunt mândru pentru că băieţii au reuşit calificarea, sunt mândru de ei. În afară de cei 25.000 de oameni care au fost în tribune la aceste două meciuri, cred că sunt alte sute de mii, milioane de oameni fericiţi şi mândri că sunt româ­ni. În momentul în care am semnat am spus că vor fi 12 puncte şi să nu mai facem niciun alt calcul, ce făceam cu zece puncte, depindeam de rezultatele altor echipe. Pentru noi cel mai simplu a fost ca în aceste patru meciuri să fie patru victorii. E foarte uşor să lucrez cu ei, pentru că sunt un grup foarte unit, un grup valoros şi îi este mult mai uşor fiecărui antrenor să lucreze cu astfel de jucători. Sunt valoroşi şi au caracatere deosebite. Sunt cel mai fericit pentru că e cea mai mare performanţă, cu atât mai mult cu cât vine după 20 de ani".

Ianis Hagi, unul dintre liderii acestei generaţi, a spus care sunt obiectivele lui şi ale acestei echipe: "Suntem fericiţi că am făcut o ţară întreagă mândră şi că le dăm speranţe din nou. Am răguşit de la cât am strigat şi la cât am urlat pe teren şi după ce s-a terminat meciul. Suntem fericiţi. Nu copiez pe nimeni, încerc să-mi creez execuţiile mele, să-mi fac jocul meu, ştiu ce fel de jucător sunt, ce calităţi am, ce defecte am, la ce trebuie să mai muncesc şi încerc să-mi ajut echipa. Ştiu ce trebuie să facă un număr zece şi intru mereu pe teren cu aceleaşi gânduri. Mergem la Euro să ne batem de la egal la egal cu fiecare, avem şanse să ne batem şi să scoatem cât mai multe puncte şi să ne calificăm, de ce nu? Am realizat o chestie pe care multe generaţii nu au putut şi mergem să ne batem de la egal la egal, pentru că nu avem frică. Ştim că suntem buni, ştim că avem talent, dar să rămânem modeşti şi să mergem acolo şi să o luăm meci cu meci, pentru că vom face o treabă bună şi acolo. Este destul de devreme să se vorbească de noi ca de o generaţie de aur, dar am scris istorie în seara asta, până la urmă. O să rămânem însă modeşti şi nu o să ne gândim la lucruri măreţe, deoarece deocamdată am reuşit doar o calificare. Următorul pas este să jucăm bine la Euro şi apoi, de ce nu, să ajungem la performanţele pe care le-au reuşit ei."

Turneul final al celei de-a XXII-a ediţii a Campionatului European de tineret va avea loc în Italia şi San Marino, între 16 şi 30 iunie 2019, cu participarea a 12 echipe, ce vor fi împărţite în trei grupe. Câştigătoarele fiecărei grupe şi formaţia de pe locul al doilea cu cele mai bune rezultate se califică în semifinale.

Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc la 23 noiembrie, la Bologna. Tricolorii mici au mai participat o dată la CE "under 21", în 1998, când ţara noastră a organizat turneul final, ocupând atunci locul 8, ultimul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie