DUPĂ APROAPE DOUĂ DECENII ÎN SUPRAVEGHERECiprian Copariu a plecat din ASF la finele lui 2020

(M.G.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 ianuarie

Ciprian Copariu a plecat din ASF la finele lui 2020

Reorganizarea şi reforma Autorităţii de Supraveghere Financiară, promisă de noul preşedinte Nicu Marcu încă de la votul parlamentarilor pentru confirmarea sa, s-a concretizat până în acest moment cu câteva plecări din funcţie şi câţiva paşi în spate. O astfel de plecare este cea a lui Ciprian Copariu, directorul direcţiei Emitenţi, Monitorizare Tranzacţii şi Abuz de Piaţă din ASF. Copariu este poate cel mai important angajat al ASF care a plecat la finele lui 2020. Copariu a renunţat la postul său din Autoritate după aproape două decenii în supravegherea pieţei de capital. Copariu a fost în mare parte director CNVM şi ulterior în ASF. Potrivit declaraţiei de avere, Copariu a avut un venit anual încasat de 419.162 lei de la ASF, peste 7.000 de euro lunar. La secţiunea "Declaraţii de avere şi interese salariaţi" Copariu are înregistrate documente din data de 2 decembrie, unde se menţionează "încetarea mandatului". Copariu a mai înregistrat în 2019 venituri de 4.260 de euro din chirii.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cipri Cipri..ia zi cum e? Frumos? Câte mișmașuri ai făcut tu..cum mai amenințai tu voalat în birouașul tău de lângă lift. Mai știi? Gealat și șmecheraș. Ți-a venit vremea și vreau să știi că foarte mulți oameni se bucură. Dar niciunul dintre ei mai mult ca mine. Totuși îmi pare rău că nu ai luat mai mulți cu tine la plimbare afară din ASF. Că v-ați îmbuibat destul. Succes și sper că te doare tare! Depresiv?! Lasă că trece în timp

    1. Trece depresiunea cu ajutorul celui de sus,...o sa-i lumineze calea de iesire din starea ce va veni. Va folosi cardul de la fostul servici pentru ultimele cheltuieli. Macar atita merita si el !

    Omul asta a fost franarul pieței. A omorât rasdacele, a omorât sifele, a trebuit să vină diicotul sa ii salte pe aia de la sif1 ca apoi să ii spele tot el de pacate. Pe banii investitorilor. Nu a văzut furtul de acțiuni masiv de la Harinvest, nu a vazut manipularea de la sif1, nu a vazut delapidare lu Lakis. Nimic, pe salar de nabab. Si renunta el de buna voiemlamfunctie! Nu, trebuie să dea socoteală. Sa plateasca din buzunar păgubiții!

    1. Pentru inceput , ASF ar cam fi in situatia de a da inapoi banii luati de la actionarii SIFurilor - prin efectul Legii , drept comision pentru " supraveghere "...

      Sunt peste 20 de ani si multe milioane de euro ... 

      Ca doar nu-si inchipuie cineva ca " lucraturile " astea au inceput odata cu ASFul ... 

      S-au ca " modul de lucru " de la CNVM/ASF este o exceptie in cazul " Autoritatilor " din Ro ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro