DUPĂ CE A FOST NOTIFICATĂ CĂ EXISTĂ POSIBILITATEA CA ARELCO POWER SRL SĂ INTRE ÎN FALIMENT"Oltchim" a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 mai 2017

"Oltchim" (OLT) a anunţat, ieri, că a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, ca urmare a primirii notificării că există posibilitatea ca Arelco Power SRL să intre în faliment, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a transmis: "Urmare a înştiinţării transmisă în data de 16 mai 2017 de furnizorul de gaze naturale, Arelco Power SRL, privind posibilitatea ca, în data de 19 mai 2017, societatea Arelco Power SRL să intre în faliment, având în vedere termenul foarte scurt comunicat de Arelco, Oltchim a urmat calea procedurală normală de corespondenţă reciprocă la acel moment şi strict în relaţia comercială cu acesta solicitând o perioadă rezonabilă de aproximativ două luni, în care să nu fie întreruptă furnizarea de gaze naturale.

Oltchim SA a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, astfel încât nu există nici un risc pentru funcţionarea societăţii, activitatea desfăşurându-se în condiţii optime.

Mai mult, dorim să precizăm faptul că activitatea este în creştere permanentă, lucru confirmat de ultimele rezultate economice publicate de societate, aferente trimestrului I 2017".

Oltchim a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 30%.

Compania a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro