E-Distribuţie Muntenia investeşte 7 milioane de lei în creşterea capacităţii instalate a staţiei de transformare Dudeşti din Bucureşti

S.B.
Companii #Construcţii / 17 mai 2023

E-Distribuţie Muntenia investeşte 7 milioane de lei în creşterea capacităţii instalate a staţiei de transformare Dudeşti din Bucureşti

E-Distribuţie Muntenia, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare şi continuă modernizarea şi extinderea reţelei de 20 kV a staţiei de transformare Dudeşti 110/20/6kV din Bucureşti, în cadrul unei investiţii de aproape 7 milioane de lei.

Capacitatea totală instalată a staţiei de transformare a fost crescută de la 100 MVA la 130 MVA prin înlocuirea celor două transformatoare 110/20 kV de câte 25 MVA fiecare, cu unele de câte 40 MVA cu pierderi reduse. În plus, barele de medie tensiune au fost izolate pentru creşterea siguranţei în funcţionarea sistemului de distribuţie, dar şi pentru a proteja fauna din zonă. Amplificarea celor două transformatoare de 110/20kV permite E-Distribuţie Muntenia să eficientizeze atât racordarea de noi clienţi în zona respectivă, aflată într-o puternică expansiune, cât şi derularea unor ample programe de trecere a reţelei de medie tensiune la 20kV. Staţia funcţionează de la sfârşitul anilor '60 şi deserveşte acum aproximativ 7.700 de consumatori de medie şi joasă tensiune, printre aceştia fiind şi clienţi industriali, respectiv companii de comerţ.

În perioada 2020-2022, în urma unei alte investiţii care s-a ridicat la aproximativ 8 milioane de lei, au fost finalizate şi lucrările de modernizare a secţiunii de medie tensiune 6kV a staţiei care au permis integrarea acesteia în telecontrol. În perioada următoare vor fi montate şi corpuri de iluminat cu LED în acest spaţiu pentru a asigura un nivel ridicat de eficienţă energetică. Un număr de 36 de noi celule de 6kV asigură creşterea siguranţei în funcţionarea sistemului de distribuţie de medie tensiune din zonă, creând condiţii optime pentru furnizarea de energie electrică clienţilor industriali încă alimentati la acest nivel de tensiune. Staţia Dudeşti este un nod energetic important pentru estul Bucurestiului, dispunând de o configuraţie de 12 celule de înaltă tensiune de 110 kV, respectiv 28 celule de 20 kV şi 36 de celule de 6 kV de medie tensiune.

Staţia este dotată cu echipamente de telecomunicaţii ce asigură integrarea acesteia în sistemul de telecontrol încă din 2011 pentru nivelele de tensiune 110 kV şi 20 kV şi, din 2021, pentru nivelul de tensiune de 6 kV. Sistemul de telecontrol permite E-Distribuţie Muntenia să efectueze manevre rapid, de la distanţă, în cazul în care în reţea se înregistrează avarii, pentru a realimenta consumatorii afectaţi în cel mai scurt timp posibil, făra a mai fi nevoie de deplasarea unei echipe. În Bucureşti, E-Distribuţie Muntenia operează 70 staţii de transformare, pentru a asigura alimentarea în condiţii optime a consumatorilor.

"Proiectele de modernizare şi amplificare a staţiei electrice de transformare Dudeşti cresc siguranţa în exploatarea reţelei de distribuţie şi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, în acelaşi timp protejând mediul prin utilizarea unor echipamente moderne, la standarde înalte de performanţă. Prin astfel de proiecte, în calitate de operator de distribuţie, unim toate fluxurile, fiind punctul de legătură între consumatori, respectiv producatori şi transportator. În plus, contribuim activ la procesul de electrificare", a declarat Monica Hodor, Director General al companiilor E-Distribuţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3465
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0023
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.2800

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb