Economia zonei euro nu dă semne de revenire pe creştere

F. A.
Internaţional / 22 aprilie 2009

Perspectivele asupra evoluţiei economiei din zona euro rămân incerte, fără să existe semne care indică o revenire a creşterii, a afirmat azi un înalt responsabil al Băncii Centrale Europene (BCE), Axel Weber, în cadrul unui interviu acordat Financial Times, scrie AFP.

"Cred că ne putem aştepta la o încetinire a presiunilor care duc la o comprimare economică, dar încă nu există semne clare care să indice o stabilizare în Europa şi Germania", a explicat Weber. "Există unele semne pozitive în statisticile recente, dar niciunul dintre acestea nu indică o revenire ciclică", a explicat oficialul.

Revenirea economiei europene şi americane depinde de revenirea sistemului bancar, a mai adăugat Weber, iar "unele semne în această direcţie au putut fi observate în primul trimestru". Planurile guvernamentale şi măsurile de relaxare a politicii monetare ar trebui, de asemenea, să ajute la reluarea creşterii economice.

Weber a subliniat că, în opinia sa, BCE încă ar putea reduce dobânda cheie, aflată actual la minimul record de 1,25%. "O dobândă cheie de 1% cred că ar fi un nivel rezonabil", a menţionat acesta, adăugând că nu există niciun risc al deflaţiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb