Editorial

11 octombrie 2005

OPINIIO soluţie expirată?

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 11 octombrie 2005

Radu F. Alexandru

Este greu de înţeles şi, consecinţa firească, greu de subscris la felul în care Mircea Geoană înţelege să gestioneze problemele PSD şi să-i apere interesele.

VOCICauzele şi remediile corupţiei postcomuniste

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 10 octombrie 2005

Dr. Constantin Cojocaru

În cadrul seminarului "Networking Europe", organizat, recent, la Bucureşti, de către Comisia Europeană, Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs în care a făcut mai multe afirmaţii referitoare la corupţie, una dintre acestea fiind următoarea: "Corupţia, spune domnia sa, exista în aparatul de stat şi încercam să o izolăm, dar ea are întotdeauna un partener - chiar populaţia, fiecare român".

Liste şi meniuri

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 octombrie 2005

Cornel Codiţă

Greu de definit planul subtil al corespondenţelor dintre cantine-restaurante şi instituţiile guvernării! Evidenţa nu poate fi, însă, ocolită.

Un Cod Fiscal parazit

Valentin M.Ionescu Ziarul BURSA #Editorial / 6 octombrie 2005

Valentin M.Ionescu

Modificarea Codului Fiscal nu reflectă o concepţie strategică, după cum afirma cu francheţe chiar domnul Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor publice.

Provocarea Cotroceniului

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 6 octombrie 2005

Cristian Pîrvulescu

Printr-o metodă simplă, fără să poată schiţa vreo reacţie, partidele româneşti au fost puse în defensivă. Medierea prezidenţială, acceptată de unii, refuzată de alţii, criticată de mulţi, a oferit lui Traian Băsescu, dincolo de rezultatele imediate, ocazia ieşirii din izolare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

OPINIIO lecţie nedescifrată a istoriei?

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 4 octombrie 2005

Radu F. Alexandru

Preşedintele Băsescu considera că valurile provocate pe scena politică de ideea unui Referendum privind Parlamentul unicameral nu sînt suficient de mari şi acuză public PSD că boicotează deliberat aderarea României la UE, la data convenită, şi...

Lecţia poloneză

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 septembrie 2005

Cristian Pîrvulescu

Orice comparaţie rezonabilă face din Polonia cel mai bun reper pentru evaluarea progreselor sau eşecurilor României. De aceea, alegerile de duminica trecută, dînd majoritatea conservatorilor şi liberalilor moştenitori ai vechii Solidarităţi, au...

Dincolo de ruşine

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 27 septembrie 2005

Radu F. Alexandru

Din cînd în cînd, canalele de televiziune oferă, spre deliciul telespectatorilor din lumea întreagă, imagini incandescente dintr-un parlament sau altul, în care sărăcia mijloacelor de care preopinenţii dispun pentru a-şi susţine punctele de...

Falsa dilemă

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 26 septembrie 2005

Cristian Pîrvulescu

Un nou act al piesei burleşti "Cine guvernează?" a fost reprezentat marelui public. Actorul principal, societatea românească, a fost scos din distribuţie. I s-a rezervat doar posibilitatea de a observa în tăcere.

Petrol contra putere

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 12 septembrie 2005

Cristian Pîrvulescu

O lecţie practică despre raportul dintre globalizarea economică şi politică: astfel s-ar putea rezuma ultimele evoluţii provocate de criza petrolieră.

Marş forţat

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 8 septembrie 2005

CRISTIAN PÎRVULESCU

Reconfigurarea zonei generic numită stînga politică a devenit un poligon de încercare şi confruntare atît în PSD, cît şi între acest partid şi alte formaţiuni.

OPINIIUn Covei pentru somnul lui Macovei

RADU F. ALEXANDRUZiarul BURSA #Editorial / 6 septembrie 2005

RADU F. ALEXANDRU

Nu avem informaţii precise despre felul în care se comporta, la vremea la care îşi petrecea existenţa în pamperşi, dar e limpede că, o dată cu intrarea în adolescenţă, Iustin Covei a început să manifeste grave probleme de comportament, multe...

Atunci şi acum

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 septembrie 2005

Cornel Codiţă

Ciudată şi tristă graba cu care "Solidaritatea" a fost mutată din realitate în vitrina imaginarului muzeu de istorie recentă a Europei. La 25 de ani de la înfiinţarea mişcării politico-sindicale, unealtă şi simbol pentru dărîmarea...

Alianţa NU

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 1 septembrie 2005

Cristian Pîrvulescu

Dreptatea şi Adevărul au fost sloganuri electorale, iar alegerile, chiar şi anticipate, sînt de domeniul trecutului. Nehotărîrea şi Uitarea le-au luat locul. După opt luni de la alegeri, Alianţa conduce în preferinţele electoratului, dar nu...

Clasici la modă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 august 2005

Cornel Codiţă

Scena noastră politică aduce tot mai mult cu imaginea care-l înspăimîntase atît de tare pe Hobbes, făcîndu-l să vorbească despre "războiul fiecăruia împotriva tuturor".

OPINIISRL-izarea partidelor

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 30 august 2005

Radu F. Alexandru

Nu-mi amintesc să fi văzut, în cei şaisprezece ani ai României post-comuniste, un sondaj de opinie care să încerce să identifice raţiunile pentru care oamenii se adună într-un partid sau altul.

Fuziune imposibilă

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 august 2005 /

Cristian Pîrvulescu

În cadrul relaxat al şcolilor de vară ale PNL şi PD de săptămîna trecută, tema fuziunii celor două partide a fost relansată. Dar, spre deosebire de episoadele anterioare ale acestui foileton politic, ultima versiune apare mult mai clar ca un...

Cum să vopsim gardul

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 august 2005

Cornel Codiţă

Se caută un "brand" pentru România! Un fel de etichetă-simbol, sinonimă cu succesul, prin care este identificată o familie de produse sau servicii. Se scriu cărţi şi se dau doctorate pe tema strategiilor şi a tehnologiilor de...

Atac la baionetă

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 25 august 2005

Cristian Pîrvulescu

În acest sfîrşit de vară, PSD revine. Cele opt luni ce au trecut de la alegeri au fost suficiente pentru a depăşi eventualele complexe. Jucînd cartea siguranţei de sine, beneficiind de bunăvoinţa unor grupuri economico-mediatice, PSD pare a îşi...

Gafa remanierii

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 august 2005

Cornel Codiţă

Orice schimbare la nivelul executivului este un gest politic. Trebuie, prin urmare, să aibă o raţiune şi o finalitate politică. Iar între acestea, un mesaj.

Minciuna prin omisiune

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2005

Cristian Pîrvulescu

O ştire bombă a fost lansată cu cîteva zile în urmă: alegerile nu au fost fraudate. Deşi nimic nu ducea la această concluzie, în războiul politico-economic total ce se poartă sub ochii noştri, orice este permis. Mitocănia, trivialitatea şi...

OPINIIBalet pe coji de banane

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2005

Radu F. Alexandru

Cred că una din marile neşanse ale lui Mircea Geoană, în postura de preşedinte de partid, ţine de insurmontabila obligaţie ce îi revine de a se pronunţa în repetate rînduri, în intervale de timp scurte, asupra unor aceleaşi subiecte, de maxim...

Înaintea furtunii

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 18 august 2005

CRISTIAN PÎRVULESCU

Pentru a linişti opinia publică, cei doi lideri ai Alianţei, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc, au pozat pe 15 august într-o fotografie de familie.

Electorale

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 17 august 2005

CORNEL CODIŢĂ

Obsesia alegerilor anticipate, care pare să fie trăsătura dominantă a actualei guvernări, a readus în discuţie disputa dintre susţinătorii alegerii "pe liste de partid" şi cei ai "votului uninominal".

OPINIIIdei pentru o posibilă terapie a sărăciei

Dr. CONSTANTIN COJOCARUZiarul BURSA #Editorial / 15 august 2005

Dr. CONSTANTIN COJOCARU

Unul dintre cititorii articolului meu, publicat săptâmîna trecută la această rubrică, intitulat "Economia duduie, sărăcia bîntuie", m-a sunat la telefon şi m-a felicitat pentru modul în care am evidenţiat cauzele sărăciei care s-a abătut...

Politica europeană

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 august 2005

Cornel Codiţă

Pe măsură ce se ascute "lupta de clasă" dintre componentele politice ale alianţei de guvernare şi ale Alianţei DA, mesajele privind posibila întîrziere a integrării europene a României devin tot mai insistente.

Trupele de şoc

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 11 august 2005

Cristian Pîrvulescu

Traian Băsescu este un luptător singuratic. Îi place postura de justiţiar, iar prezenţa sa publică a avut de cîştigat din această operaţiune de imagine. Dacă situaţia stă altfel, doar istoria o va lămuri.

Guvernare, putere, război

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 august 2005

Cornel Codiţă

"Spectacolul" oferit zilele acestea de "stîlpii puterii", preocupaţi să-şi administreze lovituri peste şi sub centură, în timp ce ţara şi oamenii se scufundă sub greutatea nevoilor, înmulţite de furia apelor şi proasta organizare,...

VOCIFondul Proprietatea, pe înţelesul legiuitorului

Gheorghe Piperea, Avocat, lector universitar doctorZiarul BURSA #Editorial / 10 august 2005

Gheorghe Piperea, Avocat, lector universitar doctor

Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înfiinţează Fondul "Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiţii...

VOCIFondul Proprietatea, pe înţelesul legiuitorului?

Gheorghe Piperea, Avocat, lector universitar doctorZiarul BURSA #Editorial / 9 august 2005

Gheorghe Piperea, Avocat, lector universitar doctor

I.În 1994, Ion Iliescu, personaj galant al istoriei postdecembriste, pentru care proprietatea privată a fost şi va rămîne în veci un moft, declanşa marea schismă socială a imobilelor naţionalizate, printr-un discurs anti-proprietate şi...

OPINIIŞarade?

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 9 august 2005

Radu F. Alexandru

"Preşedintele a avertizat asupra pericolului ca oameni din Guvern să intre sub influenţa unor grupuri de interese economice. Şeful statului a cerut Guvernului să acţioneze doar sub influenţa programului de guvernare şi nu a unor lucruri ce...

FSN redivivus

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 8 august 2005

Cristian Pîrvulescu

În politică, nimic nu este etern. Constantă e doar lupta pentru putere. Nici un conflict nu este ireconciliabil, nici un principiu nu rezistă ispitei politice, nici o doctrină nu este suficient de puternică, nici o despărţire nu este definitivă...

OPINIIEconomia duduie, sărăcia bîntuie

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 8 august 2005

Dr. Constantin Cojocaru

De mai mulţi ani, guvernanţii noştri ne prezintă date statistice din care rezultă că producţia naţională, exprimată în Produsul Intern Brut (PIB), creşte continuu, anul trecut, în 2004, creşterea anuală fiind de peste 8%.

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo