EDPR construieşte în România a doua baterie de stocare a energiei

D.I.
Companii #Construcţii /

EDPR construieşte în România a doua baterie de stocare a energiei

EDPR, al doilea cel mai important jucător de pe piaţa energiei verzi din România, a anunţat noi investiţii în România, astfel că urmează să pună în funcţiune a doua baterie de stocare a energiei, procesul fiind aproape de finalizare, a declarat Joăo Manso Neto, CEO al EDP Renewables.

"În acest moment avem în construcţie a doua baterie de stocare a energiei, procesul este aproape de finalizare. Prima baterie finalizată în România stochează energia produsă de eoliene, a doua baterie - în momentul finalizării - va stoca energia produsă de panouri fotovoltaice. Deşi investiţia directă în baterii nu aduce un profit imediat, investiţia era necesară pentru prezenţa pe termen lung. Şi cred că şi piaţa, cumpărătorii de energie, vor solicita astfel de spaţii de stocare. Şi noua baterie pe care o construim în România va stoca 1 MW", a declarat Joăo Manso Neto, CEO al EDP Renewables, într-o întâlnire cu presa.

Compania a împlinit 10 de ani de la primul megawat produs în România.

"Avem de gând să ne extindem activitatea în România, există suficiente oportunităţi de dezvoltare în România. România încă se bazează mult pe cărbune, care trebuie înlocuit, iar sursele regenerabile de energie sunt cea mai ieftină metodă de tranziţie, indiferent că vorbim de energia bazată pe soare sau vânt. Mai ales că România are toate avantajele oferite de natura geografică. Suntem deja o prezenţă puternică pe piaţă, avem deja specialiştii. Nu avem nevoie de subvenţii din partea statului, dar e nevoie de un mediu legislativ clar, cu retribuţii la nivelul celorlalte ţări europene. Practic tot ce există în celelalte ţări unde suntem prezenţi, în Italia, în Polonia. E nevoie de acorduri pe termen lung, proceduri şi reglementări pe termen lung. Suntem optimişti că acest lucru se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Suntem pregătiţi", a adăugat el.

Reprezentantul EDP Renewables afirmă că în România societatea va continua să investească atât în tehnologia bazată pe vânt, cât şi pe soare.

"Sunt multe regiuni în care vântul bate suficient de puternic pentru a crea platforme eoliene noi, dar şi regiuni cu o prezenţă constantă a soarelui. Suntem pregătiţi pentru un mix de investiţii vânt-soare. De asemenea, suntem în plin proces de întârire a echipei din România, suntem mereu în căutarea de specialişti. Şi nu ne-am oprit niciodată din realizarea de studii pentru locaţii noi de afaceri", precizează el.

Joăo Manso Neto spune că vrea să investească pe termen lung în România.

"În timp ce alţii caută doar investiţii care să aducă un profit în cel mai scurt timp posibil, noi gândim un pic diferit, vrem să investim pe termen lung în România. Dar pentru investiţii e nevoie de un mediu legislativ favorabil, unul pe termen lung! Ţinta nu sunt megawaţii, cât mai mulţi, ci megawaţi profitabili. Dacă pot să contruiesc 100 de megawaţi profitabili în România, o voi face. Dacă e loc de 300 de megawaţi profitabili, nu e o problemă, vom face şi asta", mai spune el.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS