EDWARD JONES INVESTMENTSTrei semnale ce pot arăta că bursa americană este la minim

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie

Trei semnale ce pot arăta că bursa americană este la minim

Mona Mahajan: "După o scădere de peste 20% într-un an, randamentele anului următor sunt consistente"

Economia probabil va încetini în următoarele luni, dar pieţele tind să privească către viitor şi pot începe să se redreseze chiar dacă indicatorii macro şi câştigurile companiilor continuă să se înrăutăţească, scrie Mona Mahajan, strateg de investiţii la Edward Jones Investments, în ultima sa analiză, publicată pe site-ul companiei.

Conform strategului, minimele şi maximele pieţei sunt dificil de identificat şi, în opinia echipei Edward Jones Investments, pentru investitori este mai bine să aibă un orizont îndelungat decât să încerce ca, prin tranzacţionare activă, să prindă minime sau top-uri ale preţurilor. Totuşi, există semnale care pot indica faptul că piaţa se află într-un proces de construire a unei zone de minim. Trei dintre cele mai importante astfel de indicii sunt date de dinamica inflaţiei, a titlurilor de stat şi a dolarului.

Scăderea inflaţiei

Inflaţia a atins în ultima perioadă recorduri nemaiîntâlnite de patru decenii, astfel încât acum, domolirea creşterii generalizate a preţurilor a devenit principala prioritate a Rezervei Federală şi altor bănci centrale din întreaga lume. De altfel, Fed-ul a indicat că va continua să crească dobânzile până când va vedea dovezi "clare şi consistente" că inflaţia scade. Probabil asta înseamnă că banca centrală americană aşteaptă trei-patru reduceri consecutive ale inflaţiei pentru a-şi întrerupe campania de creştere a ratelor. Or, în opinia echipei de la Edward Jones Investments, o astfel de dinamică a inflaţiei poate semnala că piaţa acţiunilor se află într-o zonă de minim, bază pentru un raliu mai consistent.

Vestea bună este că inflaţia începe să dea semne de slăbire. Preţurile petrolului şi ale mărfurilor se află pe o tendinţă de scădere de la jumătatea lunii iunie, iar preţul combustibilului la pompă continuă să se reducă. De asemenea, alţi indicatori ce cuantifică presiunea din lanţurile de aprovizionare şi aşteptările inflaţioniste se moderează. Chiar dacă anumite componente ale inflaţiei de bază (ce exclude preţurile energiei şi alimentelor) continuă să fie la niveluri ridicate, există indicii (de exemplu piaţa imobiliară care dă semne de încetinire) că în timp se vor reduce, scrie Mona Mahajan.

Stabilizarea şi scăderea randamentelor titlurilor de stat

De la ultima criză financiară din 2008-2009, randamentele titlurilor de stat au fost relativ reduse şi, în unele cazuri, aproape de zero. De pildă, în perioada 2011 - 2021, media randamentului titlurilor de stat americane pe zece ani a fost de 2%. Or, acest lucru a susţinut pieţele financiare, în special pieţele de acţiuni, deoarece investitorii se puteau împrumuta la dobânzi mici, aveau lichiditate suficientă iar asumarea riscurilor era răsplătită.

Situaţia s-a schimbat în ultima vreme, în condiţiile în care Fed-ul şi alte bănci centrale au crescut ratele dobânzilor, pentru a încetini cererea. Astfel, randamentul titlurilor de stat americane pe zece ani a urcat anul acesta de la 1,5% la aproape 4% pentru prima dată din 2008, mişcare ce a pus presiune asupra preţurilor acţiunilor, în special a celor cu evaluări ridicate.

În opinia echipei de la Edward Jones Investments, când randamentele titlurilor americane pe zece ani se vor stabiliza şi vor începe să scadă, va apărea un alt semnal că piaţa acţiunilor este în zona unui minim. "Istoric, randamentele îşi opresc creşterea cu două luni înainte ca Fed-ul să opereze ultima ridicare de dobândă dintr-un ciclu. Astfel, o stabilizare a randamentelor titlurilor de stat americane poate indica o pauză în creşterea ratelor dobânzii de politică monetară şi posibil, în timp, un punct de inflexiune", spune Mona Mahajan.

Slăbirea dolarului american

Dolarul american s-a întărit pe tot parcursul anului, indicele DXY (ce măsoară tăria dolarului în compraţie cu un coş de câteva monede) a urcat cu 17% în 2022 şi cu 25% de la începutul lui 2021, mişcare determinată de mai mulţi factori, inclusiv de abordarea mai agresivă a Fed-ului în comparaţie cu a altor bănci centrale. De asemenea, dolarul tinde să fie o monedă de refugiu pentru investitori, îndeosebi în perioade când creşterea globală slăbeşte.

În ultimul timp, au existat anumite perturbări în pieţele globale din cauza creşterii dolarului, în condiţiile în care celelalte monede importante ale lumii şi-au pierdut din putere, indicând o încredere mai mică în economiile respective. În plus, dolarul puternic a pus presiuni pe pieţele emergente, indicele MSCI Emerging Market având o scădere de 30% în acest an. Nu în ultimul rând, dolarul mai puternic a afectat exporturile companiilor americane, deoarece produsele lor au devenit mai scumpe în străinătate, scrie strategul de la Edward Jones Investments.

Astfel, în opinia sa, stabilizarea şi slăbirea dolarului poate fi un alt indiciu că piaţa acţiunilor se află într-o zonă de minim.

"Credem că revenirea pieţei se va face gradual, în formă de U", spune Mona Mahajan

Pieţele s-au depreciat în acest an, dar istoria sugerează că suntem mai aproape de finalul fazei de scădere, decât de început. Dinamica inflaţiei, a randamentelor titlurilor de stat şi a dolarului dau indicaţii cheie ce semnalează când pieţele se află în faza construirii unei zone de minim, conform strategului Edward Jones Investments.

"Totuşi, ne aşteptăm ca o mişcare de redresare consistentă să ia timp, pe măsură ce unele dislocări apărute în pandemie dispar. În opinia noastră, revenirea pieţei se va face gradual, în formă de U, spre deosebire de recuperările recente ce au avut formă de V", spune Mona Mahajan. "Dar, vestea bună pentru investitori este aceasta: din 1935, de fiecare dată când S&P a avut o scădere mai mare de 20% într-un an calendaristic, randamentele anului următor au fost pozitive, cu o medie de circa 25%", a adăugat strategul.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "BURSA AMERICANA LA MINIM",

    daca luam in cosiderare inflatia,datoriile externe, 

    smecheria cu energia scumpa europeana,

    nu as fi asa sigur 

    Va scădea și mai mult chiar dacă n-ar fi riscul războiului NATO vs Rusia China. Risc foarte ridicat după părerea mea.

    1. de investiții?

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro