Elizabeta a II-a urmează să fie înhumată luni, la 21.30, ora României, la Windsor

V.G.
Internaţional / 15 septembrie 2022

Elizabeta a II-a urmează să fie înhumată luni, la 21.30, ora României, la Windsor

Regina Elizabeth a II-a urmează să fie inhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St Georges a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat luni dimineaţa, anunţă Palatul Buckingham, relatează AFP, potrivit News.ro

Copiii reginei, inclusiv Charles al III-lea, se reculeg mâine, tot la ora locală 19.30, într-un priveghi, la sicriu, expus la Palatul Westminster, la Londra, până la funeraliile suveranei, care a decedat la 8 seprembrie, la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral, în Scoţia.

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capate încoronate.

După "Last Post" - omagiul militarilor căzuţi în luptă în armata britanică" - se respectă un moment de reculegere, către ora 12.55.

După funeralii, sicriul este urcat pe afet şi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric.

Dricul va conduce sicriul la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee spectaculoasă care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care avea loc după aceea va fi transmisă în direct.

O slujbă religioasă urmează să aibă loc, la ora 17.00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea înhumării, rezervată membrilor apropiaţi ai familiei, fără fotografi şi camere de luat vederi.

Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Sicriul prinţului Philip, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Inmormantare dupa apusul soarelui? Cine naiba ingroapa mortii noaptea?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb