Emil Boc: Putem să scădem contribuţiile de asigurări sociale, dacă nu cedăm unor dorinţe de creşteri salariale

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 6 aprilie 2011

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că vor scădea contribuţiile de asigurări sociale în funcţie de mersul economiei şi dacă nu se va ceda în faţa unor dorinţe de creşteri de salarii şi pensii. El a adăugat că procentul acestei scăderi va fi anunţat la finalul tuturor analizelor. "Nu vorbesc despre procente pentru că vedeţi câte lucruri apar de pe o zi pe alta şi care necesită analize foarte serioase. Eu pot să vă spun că semnele din economie sunt în direcţia bună şi dacă nu facem niciun pas înapoi, nu cedăm în faţa unor dorinţe, poate justificate, de creşteri de salarii, de creşteri de pensii, dacă nu cedăm în faţa acestor solicitări de moment, atunci avem şanse ca în viitor să putem avea recuperarea tuturor pierderilor salariale din 2010, o creştere a pensiilor în 2012 pe baza inflaţiei şi să putem scădea contribuţiile de asigurări sociale, în funcţie de mersul economiei. Procentele le vom anunţa atunci când datele noastre vor fi finalizate", a spus Boc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb