MINISTRUL ENERGIEI: "Negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă trebuie finalizate în 2017"
Andrei StanPiaţa de Capital / 3 mai 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 3 mai 2017
Andrei StanCompanii / 3 mai 2017
Ţara noastră poate deveni un hub, un jucător important pe piaţa de gaze, în momentul în care gazele extrase din Marea Neagră vor intra în sistemul de distribuţie, a declarat marţi seara ministrul Energiei, Toma Petcu, subliniind că a cerut conducerii "Romgaz" să creeze depozite pe traseul conductei BRUA pentru a înmagazina aceste gaze vara şi a le vinde apoi iarna.
Andrei StanCompanii / 2 mai 2017
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti anunţă că în, cadrul procesului de reorganizare al instituţiei, angajaţii vor putea opta pentru posibilitatea plecării voluntare, caz în care vor beneficia de o ofertă curpinsă între patru şi nouăsprezece câştiguri medii lunare, potrivit unui comunicat al companiei, transmis Redacţiei.
M.K.Companii / 2 mai 2017
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat un proiect de ordin prin care propune instituirea unor garanţii în contractele încheiate pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) de pe bursa de energie OPCOM, piaţa unde se tranzacţionează energia pentru consumatorii casnici.
S.B.Piaţa de Capital / 2 mai 2017
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" (TGN) a aprobat vineri înfiinţarea unui sediu secundar al companiei la Braşov, fără personalitate juridică, care se va numi "Ateliere Proiectare Cercetare", potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
G.T.Piaţa de Capital / 30 aprilie 2017
Andrei StanCompanii / 29 aprilie 2017
Alexandra CimaruCompanii / 29 aprilie 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 27 aprilie 2017
S.A.Piaţa de Capital / 27 aprilie 2017
Andrei StanCompanii / 20 aprilie 2017
Andrei StanCompanii / 20 aprilie 2017
S.A.Companii / 20 aprilie 2017
Internaţional /O.S. - 15 februarie, 12:09
Internaţional /O.S. - 15 februarie, 11:43
Internaţional /O.S. - 15 februarie, 11:28
Internaţional /O.S. - 15 februarie, 10:55
Politică /O.S. - 15 februarie, 10:27
Politică /MAKE - 13 martie
Sport /Octavian Dan - 13 martie
Editorial /Cornel Codiţă - 13 martie
Internaţional /A.V. - 13 martie
Politică /George Marinescu - 13 martie
| 5.0947 | |
| 4.4429 | |
| 5.6401 | |
| 5.8949 | |
| 727.9905 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 februarie
English Section /George Marinescu - 12 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 februarie
Mihnea Dumitru (translated by Cosmin ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂLIN RECHEA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidoveanu)
