O navă portcontainer din Coreea de Sud a pornit spre Europa traversând ruta Arctică în primul său voiaj comercial de testare a viabilităţii acestui culoar de transport, proiect prin care autorităţile de la Seul vizează transformarea portului Busan într-un nod maritim global, transmite agenţia de presă Reuters.
Nava PanStar Acro urmează să navigheze spre nord, de-a lungul peninsulei ruse Kamceatka, să traverseze Marea Bering şi să parcurgă Ruta Maritimă a Nordului, urmând să facă escale în porturile Felixstowe din Marea Britanie, Rotterdam din Olanda şi Gdansk din Polonia, într-o călătorie estimată la o durată de 40 până la 45 de zile, informează sursa citată.
Preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung a inclus navigaţia arctică printre priorităţile economice strategice, oficialii estimând că această rută alternativă reduce timpul de călătorie cu 35% faţă de tranzitul prin Canalul Suez şi ar putea deveni o linie comercială regulată până în 2030, precizează agenţia de presă.
Proiectul generează însă tensiuni diplomatice cu partenerii occidentali care susţin izolarea Moscovei în contextul războiului din Ucraina, autorităţile de la Seul consultându-se cu cele ruse privind aspectele logistice şi eventuala asistenţă tehnică în caz de blocaj în gheaţă, notează publicaţia.
Datele Centrului pentru Logistică în Extremul Nord din Norvegia arată că 88 de nave au efectuat 103 tranzite prin această rută anul trecut, în creştere faţă de 97 în 2024 şi 43 în 2022, în principal sub pavilioane din Rusia şi China, pe fondul topirii accelerate a gheţii arctice, consemnează Reuters.
Nava operată de compania PanStar, cu o capacitate de 2.758 TEU, a încărcat 837 TEU de marfă conţinând componente auto, produse chimice şi containere goale în cadrul acestei curse susţinute financiar de statul sud-coreean, arată sursa menţionată.















































Opinia Cititorului