Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins ferm apelul fostului său ministru al Apărării de a organiza alegeri în această perioadă, avertizând că un scrutin electoral ar genera riscuri majore şi ar diviza ţara în timpul conflictului armat cu Rusia, transmite publicaţia Politico.
În cadrul unei discuţii cu jurnaliştii, şeful statului ucrainean a explicat că priorităţile ţării trebuie să rămână unitatea internă şi încheierea războiului: „Cred că în timpul unui asemenea război, alegerile în general prezintă riscuri majore. Un vot chiar acum ar fi un tsunami pentru stat, unul care ar diviza Ucraina. Strategia mea este să duc ţara la sfârşitul războiului şi să păstrez un stat independent şi suveran”.
Declaraţiile preşedintelui vin după ce fostul ministru al Apărării, Mykhailo Fedorov, revocat din funcţie în luna iulie în urma unei remanieri guvernamentale, a cerut public organizarea de alegeri, informează publicaţia.
Liderul de la Kiev a arătat că un proces electoral este imposibil de derulat legitim şi în siguranţă în absenţa unei încetări a focului din partea Moscovei.
„Dacă partenerii noştri ne oferă condiţii specifice în care alegerile pot avea loc... în siguranţă, legitim şi democratic, cu participarea soldaţilor de pe linia frontului şi a cetăţenilor refugiaţi în alte ţări pentru a scăpa de război, atunci haideţi să discutăm. Însă este imposibil în condiţiile pe care le avem acum, când Putin refuză să accepte orice formă de încetare a focului”.
Iniţiativa lui Fedorov a atras critici atât din rândul aliaţilor preşedintelui, cât şi din partea opoziţiei, având în vedere că alegerile sunt suspendate prin legea marţială introdusă odată cu invazia rusă, arată sursa menţionată.
Fostul ministru şi-a menţinut poziţia într-o declaraţie acordată postului BBC, susţinând că are un „drept moral” de a deschide dezbaterea electorală: „Dacă nu pot să-mi împărtăşesc ideile şi să fiu deschis cu privire la ele cu propria mea societate, atunci pentru ce mai luptăm?”, consemnează Politico.
























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2026, 19:18)
Fostul conilier a lui Volodimir Zelenszkij,Olekszij Aresztovics
a promis ca va intemnita pe Zelenszkij si banda lui,
daca ajunge noul Presedintele al Ucrainei.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2026, 19:19)
Disperat, Volodimir Zelenszkij incearca cu orice pret,
transformarea conflictului cu Rusia,in conflict global,
ca sa pastreze cumva puterea,
sustine ziaristul englez Martin Jay in Strategic Culture (SC).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2026, 20:30)
sa fie stabilitate.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2026, 07:04)
Adica cum stabilitate ?
Stabilitate este in Coreea de Nord , UE , China si nici in Iran nu prea se intrevede vreo schimbare de regim...
De noi ce sa mai vorbim...
3. fără titlu
(mesaj trimis de No name în data de 24.08.2026, 09:05)
ZELE FOE EVER