E.ON"Autostrada electrică" din România a ajuns la 11 staţii de încărcare

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Trei noi staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice au fost puse în funcţiune, luna trecută, de E.ON Energie România, numărul unităţilor instalate de companie ajungând astfel la unsprezece.

Staţiile sunt aplansate la Central Plaza - Universul Sănătăţii Sf. Spiridon Bacău - Str. Erou Ciprian Pintea nr.29 (Mc Donalds), Bacău, benzinăria MOL Sovata, Str. Praidului FN (str. Primăverii, nr.58), Sovata, jud.Mureş şi benzinăria MOL Gheorgheni, Str. Kossuth Lajos, nr. 201, Gheorgheni, jud. Harghita, potrivit unui comunicat al companiei.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF,) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze, în total, 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

Dan Morari, director general al E.ON Energie România, a declarat: "Planurile noastre anunţate în 2017 privind dezvoltarea unei reţele naţionale de încărcare a autovehiculelor electrice prind contur. Accesările staţiilor deja operaţionale ne arată că suntem pe drumul cel bun în a oferi clienţilor noştri o alternativă viabilă şi ecologică la vehiculele tradiţionale".

Potrivit datelor companiei, staţia de încărcare de la Iaşi, care a fost pusă în funcţiune în luna februarie a anului curent, a înregistrat cel mai mare număr de încărcări (104), fiind urmată de cele de la Adjud (61) şi Suceava (43).

Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL România, a adăugat: "Suntem foarte bucuroşi că alături de partenerii noştri facem progrese în ceea ce priveşte implementarea proiectului NEXT-E".

Cele trei staţii de încărcare de la Bacău, Sovata şi Gheorgheni au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În fiecare locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare staţie are minimum 2 locuri de parcare. Până în luna octombrie E.ON îşi propune să finalizeze implementarea proiectului pe ruta Iaşi - Gheorgheni - Târgu Mureş (prin montarea staţiei de încărcare în benzinăria MOL Târgu Mureş din Str. 1 Decembrie 1989, nr.240), care va deveni astfel o "autostradă electrică" de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul.

O altă "autostradă electrică", care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare, fiind instalate până acum staţii la Târgu Frumos, Roman, Bacău şi Adjud.

Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe site-ul eondrive.ro sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare.

Potrivit celor mai recente statistici publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), ponderea autoturismelor "verzi" (electrice şi hibride) înmatriculate în România continuă să crească, acestea ajungând să deţină, în primele şase luni din anul 2019, o cotă de piaţă relativ importantă, respectiv 3,5% (anul trecut au avut o pondere de doar 2,4%), după ce, în luna iunie, acestea au înregistrat o cotă de piaţă semnificativă (4,0%), ceea ce face ca aceasta categorie să ajungă, pe ansamblul primului semestru, la o cotă de 3,6%, comparabilă cu cea a altor state dezvoltate din Europa. La finalul anului 2018, conform APIA, creşterea înregistrată pe segmentul automobilelor electrice (integral electrice şi cele plug-in) a fost una semnificativă, +92,0% (987 unităţi în 2018 faţă de doar 514 unităţi în 2017 adică, de circa 2 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, care au şi un volum mai mare (3.585 unităţi în 2018, faţă de 2.244 unităţi în 2017), se înregistrează o creştere de +59,8%.

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Tîrgu Mureş - Alba Iulia. Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.

Proiectul NEXT-E a fost selectat, în luna iulie 2017, de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate, până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.

Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenska energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS