Actualizare : Euro depăşeşte 5,21 lei la BNR, al treilea maxim istoric consecutiv
Moneda naţională s-a depreciat, astăzi, faţă de moneda euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de 5,218 lei pentru un euro, în creştere cu 0,35% faţă de cotaţia de ieri, marcând al treilea maxim istoric consecutiv.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR a fost adoptată în Parlament, guvernul Bolojan fiind astfel demis. Deşi guvernul a fost demis, acesta rămâne în funcţie cu atribuţii interimare până când preşedintele Nicuşor Dan va desemna un nou premier, care să formeze un alt executiv. Din acel moment, vor începe negocierile pentru constituirea unei noi majorităţi parlamentare. Potrivit Constituţiei, dacă Parlamentul respinge consecutiv învestirea noului guvern, vor fi organizate alegeri anticipate.
---
Moneda naţională continuă să se deprecieze în raport cu moneda euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând, ieri, un curs de 5,1998 lei pentru un euro, în creştere cu 1,1% faţă de cotaţia din data de 30 aprilie, marcând al doilea maxim istoric consecutiv, cu o zi înaintea dezbaterii şi votului în Parlament asupra moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi AUR împotriva Guvernului Bolojan.
La finele lunii trecute, moneda naţională a avut o depreciere bruscă faţă de euro, pe fondul amplificării riscului politic, într-un context marcat de dezechilibre macroeconomice, precum şi de îngrijorările privind capacitatea guvernului de a continua reformele necesare menţinerii ratingului de ţară, conform analiştilor.
Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, afirmă că saltul abrupt al monedei europene faţă de leu se manifestă după o perioadă lungă de consolidare şi reflectă o cerere de diversificare a resurselor financiare dinspre lei spre alte monede, în principal euro, sau chiar alte jurisdicţii, într-un context de incertitudine politică. ”La aceste paliere, piaţa pare să fi găsit un echilibru fragil, în timp ce banca centrală pare pregătită mai ales pentru noi runde de volatilitate potenţială în zilele următoare. Presiunea asimetrică actuală a pieţei ar putea persista până la apariţia unor indicii convingătoare privind politica fiscală a formulei de guvernare post-moţiune”, a spus ieri Claudiu Cazacu, citat de Agerpres.
Potrivit analiştilor, deprecierea leului duce la creşterea preţurilor şi a inflaţiei, pe fondul scumpirii importurilor, afectând puterea de cumpărare a populaţiei. Totodată, creşte costurile companiilor şi poate îngreuna atingerea ţintelor de deficit, chiar dacă, în anumite condiţii, poate susţine exporturile.
• Aurelian Dochia: ”Criza politică va afecta capacitatea României de a-şi atinge ţinta de deficit pentru 2026”
Deprecierea leului înseamnă o deteriorare a nivelului de trai pentru toată lumea, spune analistul economic Aurelian Dochia.
Domnia sa ne-a declarat: ”Toată lumea vorbeşte despre criza politică, dar, în opinia mea, deocamdată indiciile acestei crize nu sunt atât de evidente încât să justifice astfel de salturi pe curs. Cred că există şi o componentă emoţională; destul de multe persoane, nu neapărat fizice, ci şi investitori instituţionali, reacţionează exagerat faţă de acest moment politic”.
În opinia analistului economic, în cazul în care fenomenul la care asistăm acum este doar temporar, de doar câteva zile - o săptămână, nu vom vedea o influenţă. Dar, dacă cursul (n.r. euro/leu) va rămâne la un nivel ridicat, consecinţele pot destabiliza foarte mult situaţia economică şi aşa fragilă a ţării.
”Vom vedea o presiune inflaţionistă în creştere, care oricum venea şi din alte zone, mai ales pe partea de energie, având în vedere creşterea preţurilor internaţionale ale ţiţeiului. Se va adăuga şi această creştere a cursului, care nu se va vedea imediat, pentru că durează cel puţin şase - opt săptămâni până când influenţa cursului se transmite în preţurile la consumator. Dar, în a doua parte a anului, fără îndoială, vom simţi din plin acest impact. Preţurile importurilor vor creşte şi, până la urmă, vor creşte preţurile tuturor produselor, pentru că există componente de import în aproape orice”, ne-a spus Aurelian Dochia.
Pe de altă parte, există şi un element pozitiv, deoarece ajustarea cursului probabil va duce şi la o ajustare a balanţei comerciale, consideră analistul economic.
”S-ar putea să scadă importurile şi să fie favorizate exporturile, ceea ce reprezintă un element favorabil, deoarece, de mulţi ani, ne plângem de dezechilibrul balanţei comerciale”, ne-a spus Aurelian Dochia.
Dar, în cele din urmă, deprecierea leului înseamnă o deteriorare a nivelului de trai pentru toată lumea, a punctat analistul economic, adăugând: ”În plus, înseamnă dificultăţi mai mari în atingerea deficitului bugetar. Cred că, în primul rând, toată criza politică va afecta capacitatea României de a-şi atinge ţinta de deficit pentru 2026 şi îmi este teamă că, în a doua parte a anului, ne vom confrunta cu un deficit mai mare decât cel care a fost negociat cu Uniunea Europeană, iar toate angajamentele pe care le-am asumat vor fi puse sub semnul întrebării”.
Ţara noastră şi-a asumat o ţintă de deficit bugetar de circa 6% din PIB pentru 2026, urmând o traiectorie de consolidare fiscală graduală care vizează reducerea deficitului sub pragul de 3% din PIB până în jurul anului 2030, conform planului agreat cu Comisia Europeană.
• Adrian Negrescu: ”Impactul unui leu slab loveşte direct şi nemilos în buzunarele oamenilor simpli”
Consultantul economic Adrian Negrescu susţine că, la prima vedere, deprecierea leului pare o veste excelentă din perspectiva exporturilor, deoarece atunci când
moneda europeană creşte în raport cu leul, exportatorii încasează valută pe care o convertesc apoi în mai mulţi lei, ceea ce ar trebui teoretic să le majoreze semnificativ marja de profit, mai ales dacă îşi achită cheltuielile, inclusiv cele salariale, în moneda naţională.
Teoria este însă, în mare parte, spulberată de realitatea economică. ”Dacă te uiţi în structura de producţie a firmelor româneşti, din perspectiva lanţului de aprovizionare, foarte multe companii depind masiv de importuri pentru materii prime şi componente esenţiale. Toate aceste achiziţii de la furnizorii externi sunt plătite constant în euro sau dolari. Dacă cursul creşte, îi costă mai mult să producă. Mai mult decât atât, companiile achită în valută utilajele de care au nevoie pe linia de producţie, licenţele etc. Prin urmare, costurile lor operaţionale cresc direct proporţional cu deprecierea leului. Altfel spus, orice avantaj teoretic obţinut la conversia veniturilor din vânzări se diminuează drastic sau chiar dispare complet în faţa acestor cheltuieli majorate pe zona de producţie”, a scris recent economistul pe o reţea de socializare.
În opinia sa, dincolo de graniţele mediului de afaceri, impactul unui leu slab loveşte direct şi nemilos în buzunarele oamenilor simpli.
”România rămâne o economie profund dependentă de importuri. Ţara noastră aduce de peste hotare cantităţi uriaşe de energie, combustibili, produse alimentare procesate, aparatură electronică şi autoturisme. Când euro atinge noi recorduri istorice, toate aceste bunuri devin automat mult mai scumpe pe rafturile magazinelor. Ratele bancare la creditele contractate în euro cresc substanţial atunci când sunt calculate şi plătite în lei. Chiriile pentru locuinţe şi sedii comerciale sunt aproape exclusiv indexate la cursul zilei. Abonamentele la telefon sau diversele servicii medicale sunt strâns legate de fluctuaţiile valutare. Practic, întreaga societate este forţată să suporte nota de plată pentru această falsă iluzie a competitivităţii economice”, a scris consultantul economic.
• Alexandru Nazare: ”România a reuşit în ultimele zece luni să corecteze dezechilibre majore; însă nu sunt ireversibile”
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a caracterizat instabilitatea cursului valutar drept ”un risc imediat, deja vizibil pe pieţe”.
Domnia sa a scris ieri, pe o reţea de socializare: ”În ultimele zile, pe fondul tensiunilor politice, cursul euro a depăşit pragul de 5,1 lei, semnalând cât de rapid se transmite incertitudinea politică în economia reală - de la credite şi importuri, până la preţurile de consum. România a reuşit în ultimele zece luni să corecteze dezechilibre majore - de la menţinerea fondurilor europene, la scăderea deficitului, investiţii în creştere, stabilizare externă, revenirea capitalului străin ş.a. Aceste rezultate nu sunt teoretice - sunt clare şi tangibile. Însă nu sunt ireversibile. Următoarele zile vor decide dacă România îşi continuă drumul de consolidare şi reformă sau dacă riscă să piardă, într-un timp extrem de scurt, progresele obţinute cu efort important al economiei şi populaţiei în ultimele luni”.
Moţiunea de cenzură intitulată denumită ”STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR şi PACE - Întâi România, a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului iar astăzi, de la ora 11:00, va fi dezbătută şi votată, printr-un vot secret, cu bile, scrie Agerpres.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 05.05.2026, 01:07)
păi,
să fim serioși !
încep eu primul: mă jur că nu am cumpărat niciun EURo cu RONi în ultimele 2Luni.
:
aici e vorba de fricoși care își schimbă economiile în EUR !
și sunt foarte muuuuulți fricoși !
:
mai bine ar cumpăra acțiuni la Patriabank, că cică conform BVC2026, o să aibă forward PERu mic de 5 !
Romgaz are plafonat MWh gaz la 110RONi(21EUR) pe cînd la Amsterdam, prețul liber spot la gaz e de 49EUR.
:
partea plină a paharului e că Grant Sboros o mirosit carul cu proști și foamea de bani !
Natalia și Sorin deja au vîndut un munte
1.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 05.05.2026, 07:47)
...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 08:17)
E mai ieftin să cumperi acțiuni prăbușite cu lei devalorizați... de la hauriști cu nuca mică. :
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 08:25)
dar daca ai actiuni cumparate anul asta nu ti convine
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 11:14)
gramezile de bani din comerț sunt lei. alea ajung instant în euro, pregătite sa fie plătite împrumuturile de la firmele mama, tata și sora.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 14:57)
Bolojan CANCERUL ROMANIEI!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 16:29)
Lasa ca vine iarasi Psd la guvernare cu FMI dupa el.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 19:25)
Efectele câțismelor au lăsat urme. Nu vine niciun FMI.
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 20:14)
Ciolacu PSD a imprumutat de 2 ori cat Catu, fara nici o pandemie/criza, plus a cheltuit fondul de rezerva, inca vreo 65 mld lei.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 07:55)
Arsenie Boca : ""Vă vor cerne, vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”"
Aveti grija ca ne indreptam catre o Revolutie mai mare ca in 1989. Suntem in perioada de acumulare de presiune.
Vocile care ofereau o ultima linie de suport actualei clase politice (INCLUSIV EU) s-au autoeliminat pentru simplul motiv ca actuala clasa politica isi doreste doar autoprezervarea sa , nu un salt inainte si mai sus pentru romani si Romania.
Si altii si eu am observat un lucru mic si distinct: chiar daca actualii politicieni PAR sa asculte ce li se spune, ei iau partial sau doar fractii sau reinterpreteaza in cheie proprie ce primesc (si nu in beneficiul Romaniei decat daca e si in beneficiul lor si al cercului lor apropiat) sau FAC ABOMINABILUL PACAT de a crede ca ajutorul dat e PENTRU EI , nu pentru Romania. Considera ca e un dat natural sa fie serviti cu prajiturele informationale si nu trebuie sa returneze nimic. Sau preseaza ca sa obtina mai mult GRATIS.
Treaba nu merge asa, eu m-am dat la o parte si o sa las cursul natural sa curga caci am observat orbirea clasei politice care NU INTELEGE CA DANSEAZA PE MARGINEA PROPRIEI DISPARITII.
Idiotii iremediabili nu inteleg starea mentala si emotionala a acestui popor, nu au inteles nimic din procentul cu AUR (un partid decerebrat de distrusi dupa parerea mea) ca fiind de minim 35-40%. Nu au inteles CE INSEAMNA ASTA, pentru ce e semn, ce semnifica asta.
Si cei de la AUR sa nu se bucure caci mai adaug (ceea ce tot am zis pana acum de nenumarate ori):
ATUNCI CAND SE SCOALA ROMANII INTR-O REVOLUTIE NU VOR INTREBA PE NIMENI DE CARNETUL DE PARTID. Da, AUR? S-a inteles?
NIMENI direct implicat sau ruda pana la gradul 4 din vechile structuri NU va mai face parte din noua clasa politica sau din noile structuri administrative.
Atat de radicala va fi schimbarea. Un fel de punctul 8 din Proclamatia de la TImisoara (lustratie) insa mult augumentat si nu doar pentru 10 ani, ci pentru totdeauna.
Si totul pentru ca intreaga clasa politica nu a inteles exact cum stau lucrurile.
Au crezut ca li se cuvine.
Ca nu trebuie sa dea nimic in schimb.
Eh, uite ca urmeaza surprize.
Atat de multi au prosperat de pe urma informatiilor mele ca imi vine greata.
Ce nu stiu ei e ca vor plati. Intr-un fel sau altul. Universul are caile sale ascunse si karma lucreaza.
Ban.Cher.Vali
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 07:59)
si pana la urma... ce naiba cauta un SPION RUS EFECTIV ca fiind consilier prezidential langa Presedintele Nicusor Dan?
ma refer la Marius-Gabriel Lazurca, omul de conexiune directa la Kremlin.
CUM SA CONSILIEZ CU INFORMATII DE PRIMA MANA CAND RUSIA ARE OMUL EI PUS IMEDIAT LANGA PRESEDINTELE ROMANIEI ?
Cum naiba ?????
E disonanta mentala...adica pe de o parte exista pretentia ca stiu atatea si ... Doamne iarta-ma ! .. .cum sa nu stiu si conexiunile si oamenii ... .fiecare ce este si ce face? Implicit cunosc si asta!
Cum sa consiliez cu conexiunea umana a Rusiei langa Presedintele Romaniei ? Ha! ce chestie...
Ban.Cher.Vali
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 08:02)
Rusia oricum va face implozie interna pana in 2040-2042 (pentru toate pacatele ei de-a lungul secolelor si deceniilor) ... nu si-a curatat inca intreaga karma in relatie cu Romania cel putin (teritoriile Romaniei furate, Tezaurul furat,etc).
Micile ei smecherii NU AJUTA.
Rusia trebuie cu sinceritate si egalitate sa aduca echilibru karmic in relatiile ei.
Micile conexini infiltrate la varful Romaniei nu inseamna nimic fara echilibrarea relatiilor cu Romania.
Asa rau a facut Rusia de-a lungul vremii ca nu am cuvinte. Micile smecherii nu ajuta.
Ban.Cher.Vali
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 08:23)
Ticalosia PSD a reusit sa arunce tara asta in prapastie
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 14:57)
INFRACTORUL BOLOJAN A DISTRUS ECONOMIILE ROMANILOR.....PUSCARIA PE VIATA!!!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 16:31)
Te-ai stricat la cap.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 11:13)
era de așteptat. ce înseamnă "weaponizarea" cursului de schimb și a acțiunilor BNR pentru lupte politice?. este socant ca avem oameni de încredere care ar face oricind asta cand "Țară o cere". am întors alegeri, asta este o gluma.
de fapt, creșterea euro este pedepsirea oamenilor simpli care au votat după conștiință. statul cistiga, pentru ca taxele sunt indexate cu inflația, energia cistiga, dafone cistiga, supermarketurile cistiga...
în ajutorul populației s-au ieftinit covrigii cu 20%, într-un moment în care nimeni nu mai aștepta.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 13:52)
Deprecierea leului este singurul mecanism real eficient de corectare a deficitelor.
Creșterea taxelor a avut efect dezinflaționist, iar bau-baul inflaționist măcănit de către analfabeții economic se va devoala ca fiind.... deflaționist, loc din care economia va reporni în 5-6 ani. :
Populația nepregătiă.... se va pregăti din mers. :
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 15:04)
Asta vad si eu, deflatie. daca pana nu demult lumea alerga dupa orice la orice pret sa nu se termine, acum au inceput sa injure la .. ieftiniri. la ieftiniri se comenteza de scumpiri nici nu poate fi vorba, s-a schimbat mentalitatea, de la nu e destul, la lasa ca poti sa dai si mai ieftin.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 16:27)
e frumusețea deflației și pedeapsa meritată pentru cei care au împins costurile pe client. :
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 16:02)
pleaca investitorii
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 16:33)
Nu mai poate bizonul mioritic votant de extremism.
Ne-am prostit.
Neam prostit.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Grant Sboros în data de 05.05.2026, 21:10)
eu mor de nerăbdare să viu !
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 23:05)
...la un shu-shu mic si dupa aia se intorc imediat si mai comanda un metru de bere! :))))
Ban.Cher.Vali
6. fără titlu
(mesaj trimis de Prostul scolii în data de 05.05.2026, 19:25)
Record istoric ar fi 6 lei anul acesta,ceva f posibil la deficitul de cont curent și bugetar și cred că acest curs ar însănătoși economia și ar potoli importurile macar alimentare și ceva industriale,ar mai frînă turismul exotic al parveniților și al gutumanilor cu credite pt vacante exotice,dar cu credite ipotecare și de consum șiroi!
S a devalorizat dolarul cu 15 la sută față de euro,suntem mai tari că americanii,la noi max 4 proc!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2026, 23:07)
nu o sa vedeti nici 6 nici 7 ron/1 euro, nu mai bateti campii in grup
Daca ajunge la 5.40 e mare, mare chestie.
Eu as miza ca se stabilizeaza in zona 5.19-5.23
Ban.Cher.Vali