Exporturile de petrol din Golful Persic au depăşit nivelurile anterioare războiului

Exporturile de petrol din Golful Persic au depăşit nivelurile înregistrate înaintea izbucnirii războiului, în condiţiile în care un sistem alternativ de transport maritim, organizat sub protecţia Statelor Unite, permite continuarea livrărilor de ţiţei în pofida intensificării atacurilor iraniene asupra navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, noua configuraţie a rutelor comerciale şi disponibilitatea operatorilor de a-şi asuma riscuri suplimentare au contribuit la redresarea fluxurilor petroliere din regiune.

Conform datelor furnizate de compania de monitorizare a transporturilor maritime Kpler, fluxurile de petrol din Orientul Mijlociu, care includ atât transporturile prin Strâmtoarea Ormuz, cât şi livrările realizate pe rute alternative, au depăşit o medie de 24 de milioane de barili pe zi în săptămâna încheiată la 18 octombrie. Volumul este superior nivelului de 23,3 milioane de barili pe zi consemnat înaintea conflictului.

Datele preliminare indică faptul că transporturile prin Strâmtoarea Ormuz, inclusiv transferurile de petrol efectuate între nave în largul Golfului Oman, au ajuns la aproximativ 14 milioane de barili pe zi în aceeaşi perioadă, echivalentul a 82% din nivelurile anterioare războiului.

Cu toate acestea, redresarea transporturilor maritime nu s-a tradus într-o scădere semnificativă a preţurilor petrolului. Cotaţia de referinţă Brent a urcat în ultimele zile, ajungând marţi în jurul valorii de 108 dolari pe baril, pe fondul îngrijorărilor investitorilor privind sustenabilitatea actualului sistem de transport. O eventuală reluare sau intensificare a confruntărilor militare ar putea perturba din nou livrările, într-un moment în care reducerea stocurilor mondiale limitează capacitatea pieţei de a absorbi şocuri suplimentare.

În plus, menţinerea fluxurilor petroliere presupune costuri operaţionale considerabile, generate de primele de asigurare împotriva riscurilor de război, tarifele ridicate de transport şi măsurile suplimentare de securitate. Aceste cheltuieli sunt transferate treptat de-a lungul lanţului comercial şi ajung să influenţeze preţurile plătite de consumatorii finali pentru carburanţi.

Rezistenţa transporturilor petroliere marchează însă o schimbare importantă în disputa pentru controlul uneia dintre cele mai strategice rute energetice ale lumii. Deşi Iranul continuă să reprezinte o ameninţare pentru navele comerciale şi poate determina creşterea semnificativă a costurilor de transport, capacitatea Teheranului de a descuraja tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz s-a diminuat, reducându-i influenţa în negocierile cu Statele Unite.

Hamad Hussain, economist senior specializat în materii prime în cadrul Capital Economics, consideră că operatorii comerciali au reuşit să dezvolte un mecanism funcţional de transport printr-o zonă cu riscuri militare ridicate. Potrivit acestuia, consolidarea sistemului de navigaţie şi creşterea disponibilităţii companiilor de a accepta riscurile asociate exporturilor petroliere explică menţinerea unor volume ridicate de livrări.

Un rol important în reorganizarea fluxurilor energetice îl au şi conductele petroliere din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, care permit transportarea ţiţeiului pe trasee ce evită Strâmtoarea Ormuz. Estimările Kpler arată că, în septembrie, aproximativ 40% din petrolul brut exportat din Golf de statele din regiune, cu excepţia Iranului, a fost transportat pe rute alternative, comparativ cu numai 17% înaintea izbucnirii războiului.

Această adaptare contrastează cu situaţia exporturilor iraniene, care au fost puternic restricţionate de blocada maritimă impusă de Statele Unite. În timp ce statele vecine au reuşit să îşi diversifice rutele comerciale şi să menţină livrările, Teheranul întâmpină dificultăţi în comercializarea propriului petrol.

În aceste condiţii, există riscul ca Iranul să încerce să îşi restabilească influenţa asupra transporturilor din regiune prin intensificarea atacurilor împotriva navelor comerciale. O asemenea evoluţie ar putea conduce la o nouă confruntare cu Statele Unite, cu numai două săptămâni înaintea alegerilor legislative americane de la jumătatea mandatului prezidenţial.

Potrivit unei centralizări realizate de The Wall Street Journal pe baza rapoartelor Centrului britanic pentru operaţiuni comerciale maritime, UK Maritime Trade Operations, şi ale companiilor specializate în securitate maritimă, aproximativ 30 de atacuri asupra navelor au fost raportate numai în cursul lunii octombrie.

Christopher Long, fost ofiţer al marinei britanice şi actual reprezentant al companiei Neptune P2P Group, apreciază că Iranul încearcă să reinstaureze controlul asupra Strâmtorii Ormuz printr-o campanie de intimidare şi atacuri asupra transporturilor comerciale.

În pofida acestor riscuri, numeroşi comercianţi de petrol şi proprietari de nave consideră că profiturile potenţiale justifică traversarea zonei de conflict. Diferenţele dintre preţurile de achiziţie şi cele de revânzare au crescut considerabil, transformând transporturile din Golful Persic într-o activitate extrem de profitabilă pentru operatorii dispuşi să accepte pericolele asociate.

Homayoun Falakshahi, directorul departamentului de analiză a pieţei petrolului brut din cadrul Kpler, estimează că operatorii pot obţine în prezent un câştig suplimentar de aproximativ 20 de dolari pentru fiecare baril de petrol irakian revândut, comparativ cu perioada anterioară războiului. În cazul unui superpetrolier, această diferenţă poate genera venituri suplimentare de aproximativ 40 de milioane de dolari pentru un singur transport, relatează Wall Street Journal.

Potrivit calculelor sale, trei asemenea curse ar putea acoperi integral costul achiziţionării unui petrolier second-hand, evaluat la aproximativ 100 de milioane de dolari.

Profitabilitatea ridicată a transporturilor se reflectă şi în remuneraţiile oferite echipajelor. Marinarii care acceptă să navigheze prin zonele periculoase ale Golfului Persic pot primi bonusuri echivalente cu două sau trei salarii lunare obişnuite. The Wall Street Journal a relatat că o companie de recrutare a personalului navigant din China a oferit până la 25.000 de dolari pentru o cursă dus-întors, care durează în mod normal între una şi două săptămâni.

Falakshahi consideră că menţinerea volumelor ridicate de transport, în ciuda creşterii numărului de atacuri, este determinată în principal de profiturile considerabile pe care comercianţii şi operatorii maritimi le pot obţine.

Tarifele fără precedent practicate în regiune au determinat inclusiv repoziţionarea unor petroliere mai vechi, utilizate anterior pentru transportul petrolului din Venezuela şi Rusia. Potrivit brokerilor maritimi, proprietarii acestor nave încearcă să profite de cererea ridicată pentru capacităţi de transport în Golful Persic.

O parte importantă a sistemului actual se bazează pe curse maritime scurte, desfăşurate între terminalele petroliere din interiorul Golfului şi zonele de transfer situate în apropierea Omanului. Navele încarcă petrolul în porturile din regiune, traversează Strâmtoarea Ormuz şi transferă ulterior marfa către alte petroliere, care continuă transportul către pieţele internaţionale.

Operaţiunile beneficiază de o anumită protecţie oferită de aviaţia militară americană, în special de-a lungul unui coridor maritim situat în apropierea coastelor Omanului. Pentru reducerea riscurilor de identificare şi atac, unele petroliere traversează zona cu sistemele de transmitere a poziţiei dezactivate.

După transferarea încărcăturii în Golful Oman, navele revin în Golful Persic pentru a prelua noi transporturi, repetând astfel operaţiunile în zona cu cel mai ridicat risc de atac.

În paralel, Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran utilizează drone şi rachete pentru a împiedica tranzitul navelor comerciale. Forţele iraniene au început să recurgă şi la tactici de tip gherilă, similare celor folosite de rebelii Houthi din Yemen împotriva transporturilor maritime din apropierea Mării Roşii. Aceste metode includ utilizarea unor ambarcaţiuni de pescuit pentru supravegherea traficului şi desfăşurarea unor combatanţi pe mare pentru identificarea şi atacarea ţintelor.

Intensificarea atacurilor a determinat creşterea accelerată a costurilor de transport pentru petrolul exportat din Golf. Datele Kpler arată că tariful pentru transportarea unui baril de ţiţei din regiune către China, la bordul unui superpetrolier, a ajuns în această săptămână la aproximativ 37,37 dolari, apropiindu-se de un nivel record.

În acelaşi timp, costurile asigurărilor împotriva riscurilor de război au crescut puternic. Potrivit analistei Michelle Wiese Bockmann de la Windward, primele de asigurare au urcat până la 10% din valoarea unei nave, comparativ cu mai puţin de 3% anterior.

Natasha Kaneva, coordonatoarea echipei de strategie pentru pieţele globale de materii prime din cadrul JPMorgan, consideră că principala problemă a pieţei petroliere s-a modificat semnificativ în ultimele luni. Dacă în aprilie dificultatea majoră era reprezentată de insuficienţa cantităţilor de petrol disponibile, în octombrie provocarea principală a devenit costul transportării acestuia către pieţele de consum, potrivit Wall Street Journal.

Cu toate acestea, fluxurile de petrol din Golful Persic continuă să se menţină la niveluri ridicate, în pofida avertismentelor formulate anterior de Iran, potrivit cărora Teheranul nu va permite statelor vecine să îşi exporte petrolul dacă propriile livrări sunt blocate.