FDA: Vaccinarea copiilor, din iarnă

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Internaţional #Sănătate / 19 iulie 2021

Sursa foto: fortune.com

Sursa foto: fortune.com

Discuţiile la cel mai înalt nivel legate de vaccinarea copiilor se intensifică. La ONU se vorbeşte despre o catastrofă dacă cei mici nu vor fi vaccinaţi (nu doar anti-Covid) şi dacă restricţiile se ridică prea repede.

Tema este sensibilă, temerile, foarte mari, argumentele pro sau contra se construiesc din mers. Autorizaţia de urgenţă pentru vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste sub 12 ani ar putea veni în prima jumătate a iernii, a declarat un oficial al Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor.

Agenţia speră să acorde apoi rapid aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă. Un punct sensibil pentru unele familii care încă ezită, a mai spus oficialul, este faptul că vaccinurile aflate în prezent în circulaţie sunt administrate sub o autorizaţie de urgenţă şi nu au primit aprobarea deplină a FDA. Dacă aceasta vine rapid după cea de urgenţă, poate atenua îngrijorările.

În Statele Unite, vaccinurile anti-Covid au primit autorizaţie pentru a fi folosite în cazul persoanelor cu vârste de peste 12 ani, însă niciunul nu a primit aprobarea deplină deocamdată. Moderna şi Pfizer/BioNTech au demarat în martie studii privind vaccinurile lor pentru copiii cu vârste sub 12 ani.

Rezultatele sunt aşteptate în toamnă şi FDA va analiza aplicaţiile companiilor. Agenţia de reglementare cere date de urmărire privind siguranţa în cazul copiilor cu vârste sub 12 ani pe parcursul a 4 până la 6 luni, a mai spus oficialul FDA. În cazul studiilor clinice pe adulţi a fost nevoie de date de urmărire colectate pe parcursul a două luni. Aceste date suplimentare ar putea uşura procesul de obţinere a aprobării depline. Date pe şase luni sunt necesare pentru ceea ce este cunoscut ca aplicaţie pentru licenţa produselor biologice (BLA).

Până acum, doar Pfizer/BioNTech a aplicat pentru aprobarea deplină a vaccinului lor pentru persoanele de peste 18 ani. Oficialul FDA a spus că oferirea aprobării depline pentru vaccinuri este principala prioritate a agenţiei. Pfizer a transmis că anticipează ca rezultatele studiilor clinice pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani să fie disponibile în septembrie, apoi va putea aplica pentru autorizaţia de urgenţă. La scurt timp după, a mai transmis compania, vor veni şi informaţiile privind grupa de vârstă 2 - 5 ani, iar cele privind copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani ar putea fi anunţate după luna octombrie.

Dr. Buddy Creech, unul dintre principalii cercetători pentru studiile clinice Moderna KidCOVE, care includ copiii cu vârste de peste 6 luni, a preconizat un calendar similar cu cel al Pfizer.

Săptămâna trecută, ONU a avertizat asupra riscului unei "'catastrofe absolute'' dacă nu se recuperează întârzierea periculoasă a vaccinării copiilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi dacă restricţiile sanitare sunt ridicate prea repede. "'În 2021, avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută'', a avertizat la Geneva dr. Kate O'Brien, directoare a departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru. Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid - care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii - îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan, a subliniat oficialul OMS. Aceşti doi factori combinaţi sunt "'catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii'', a subliniat Kate O'Brien. Veştile oficiale nu sunt dintre cele mai optimiste.

Ungaria le va oferi cetăţenilor săi opţiunea unei a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 începând de la 1 august şi va face vaccinarea obligatorie pentru toate cadrele medicale, a declarat prim-ministrul Viktor Orban la postul public Radio Kossuth. Potrivit lui Orban, medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanţă de cel puţin patru luni faţă de a doua, în cazul în care medicii nu recomandă altceva. Din cauza variantei Delta, persoanele care nu s-au vaccinat încă sunt într-un pericol mai mare decât oricând, a atras atenţia Orban. Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul. De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani. Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a fost printre cele mai rapide din Uniunea Europeană în privinţa vaccinării cetăţenilor, dar ritmul a încetinit în ultimele săptămâni. Ungaria a fost şi singurul stat din UE care a folosit pe scară largă vaccinuri din Rusia şi China, neautorizate de agenţia europeană de profil. Celelalte vaccinuri folosite au fost cele ale companiilor occidentale Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Acest articol este extrem de confuz. Aparent, din ultimul citat al ONU, autorul nu a inteles, NU A INTELES, ca ONU se refera la vaccinarea generala a copiilor cu vaccinurile aprobate oficial, pentru "bolile copilariei". NU ARE NICIO LEGATURA CU VACCINAREA COVID. Nu are nicio legatura cu Moderna si bebelusii.

    ESTE VORBA DE VACCINAREA CU VACCINURILE CLASICE pentru bolile copilariei, nu anti-covid. Deh, se intampla si la case mai mari. Dar altfel, articolul trebuie modificat de urgenta. 

    1. Nu ai cititi nici macar primele doua fraze ale articolului dar ceri modificarea lui. ”La ONU se vorbeşte despre o catastrofă dacă cei mici nu vor fi vaccinaţi (nu doar anti-Covid)”.

      Doamne, ce dobitoc vrea sa dea lectii!

      Omule, confuz esti tu, nu articolul.

      Dupa vaccinarea copiilor trebuie sa inceapa vaccinarea animalelor, pestilor si plantelor. Mare grija pentru cei care s-au intepat de 2 ori, sunt 'imunizati' si nu trebuie sa riste nimic.

    se amesteca intentionat acest covid cu alte boli grave care sa justifice injectarea acestui asa zis vaccin anti covid . este incredibil la ce scara poate sa corupa banul big pharma !

    1. Va fi amestecat cu un vaccin clasic si va deveni parte din schema obligatorie. Intr-un an parintii nu o sa-l mai poata refuza pentru ca atunci se expun si al boli clasice. Apoi or sa se mire de ce re-apar boli?

    Astia nu se lasa, pana nu nenorocesc si sa omoara, si copiii, adica viitorul acestei Lumi! Oamenii, in schimb, isi dorm in continuare "somnul cel de moarte", iar cand se vor trezi din el, vor fi in sclavie totala !

    nu mai avem ce face , vor scapa doar smecherii care vor mima vaccinarea cu vitamine sau apa de la robinet . ai de ales intre a muri de foame , puscarie sau vaccinare !

    Stati linistiti, mascariciul razvan constantinescu o sa-si dea palme in fiece dimineata la stabilimentul de nebuni Golia din Iasi ! O sa-l duca in camasa de forta pe prostalau... :)))

    Sa respectam neuropsihiatrii, ca vor avea de munca muuulti ani de acum inainte ,cu toti CRETINII IDIOTI ANTIVACCINISTI din Fanarul romanesc :))) 

    1. In mod normal nu cred ca vor apuca ziua sa se lege de cei mici si neajutorati.

      Era greu de crezut sa nu apara si un imbecil trompeta serului pentru care nimeni nu raspunde.

    Vaccinarea copiilor = crimă fascistă, părinții au o responsabilitate imensă dacă ii lasă pe acești criminali sa experimenteze cu seruri pe copiii lor. O întreagă generație de tineri ar putea fi compromisă sau condusă Sore infertilitate genetică de acest vaccin.

    Dacă părinții sunt niste adulți care pot sa se injecteze un venă cu ce vor ei, în cazul copiiilor e crimă curată. 

    mortalitatea covid la persoanele de sub 14 ani (incluzand coborbiditatile e infra-minora!) e de sub 0.1% !!!!!!!!!!!!!!!!

    NU VA INJECTATI COPIII NEBUNILOR!  

    NU-I OMORATI !

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb