Ford a deschis o schemă de plecări voluntare pentru cei 41.000 de angajaţi sindicalizaţi din SUA

F.A.
Companii #Auto / 22 decembrie 2009

Constructorul auto american Ford Motor, prezent şi în România, a deschis o schemă de plecări voluntare la care se pot înscrie cei 41.000 de angajaţi sindicalizaţi din SUA, dar a declarat că nu are o ţintă specifică privind numărul de salariaţi pe care ar vrea să-l elimine în acest mod, potrivit AFP, informează NewsIn.

"Această măsură face parte din eforturile noastre continue de aliniere a capacităţii noastre de producţie la nevoile noastre şi la cererea pieţei", a declarat Marcey Evans, purtător de cuvânt al grupului, care a adăugat că există "un excedent de personal în sistemul de producţie".

Ford a făcut obiectul unei restructurări intensive în cursul ultimilor 4 ani, în cadrul căreia constructorul a închis fabrici şi a concediat zeci de mii de salariaţi.

Angajaţii sindicalizaţi ai Ford din întreaga Americă de Nord şi-au văzut numărul redus de la 100.100 la finalul lui 2005 până la 50.200 la 30 septembrie 2009, iar numărul salariaţilor nesindicalizaţi s-a diminuat de la 35.600 la 21.300 în acelaşi interval.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb