Foştii ambasadori americani, poziţionare alături de Nicuşor Dan

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 13 mai

Foştii ambasadori americani, poziţionare alături de Nicuşor Dan

English Version

Poziţionarea lui George Simion ca principal exponent în ţara noastră al noii politici suveraniste promovate de Administraţia Trump pare să nu mai corespundă realităţii în contextul unei scrisori recente, semnate de şapte foşti ambasadori americani la Bucureşti - atât republicani, cât şi democraţi - care trag un semnal de alarmă cu privire la influenţa rusă în România şi la riscul unei orientări pro-Putin la nivelul conducerii statului. Cei şapte foşti ambasadori ai SUA în ţara noastră consideră în documentul publicat, ieri, de G4Media, că regimul lui Vladimir Putin şi aliaţii săi reprezintă ameninţări fatale la adresa securităţii, libertăţii şi prosperităţii din România, Europa şi America. Semnatarii scrisorii subliniază clar că alegerea unui preşedinte pro-Putin în România ar putea avea consecinţe grave asupra relaţiei cu Statele Unite, afectând inclusiv sprijinul economic şi defensiv acordat de Washington românilor de rând.

Alfred Moses (ambasador în ţara noastră în perioada 1994-1997), James Rosapepe (1998-2001), Michael Guest (2001-2004), Nicholas Taubman (2005-2009), Mark Gitenstein (2009-2012), Hans G. Klemm (2015-2019) şi Adrian Zuckerman (2019-2021) - afirmă că nu se exprimă în calitate oficială, ci ca cetăţeni americani care au dedicat ani din viaţa lor consolidării relaţiei româno-americane.

În documentul citat, ei arată că sunt de acord cu afirmaţia făcută în 8 mai de fostul ambasador Zuckerman privind faptul că "numai candidatul Nicuşor Dan apară interesele alianţei româno-americane".

Menţionăm că joia trecută, Adrain Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, în timpul primului mandat prezidenţial al lui Donald Trump, a afirmat: "Există un singur candidat acum, Nicuşor Dan, care are nevoie de sprijinul vostru pentru a-l învinge pe extremist. Are nevoie de tot sprijinul vostru neechivoc şi nedivizat. Trebuie să ne unim în spatele lui. Apreciez acele partide politice care şi-au declarat deja public sprijinul nedivizat şi fără echivoc pentru Nicuşor Dan. Îndemn partidele politice neextremiste rămase să-l susţină fără echivoc pe Nicuşor Dan. Îi îndemn pe toţi românii, în special pe liderii săi politici, să-şi examineze conştiinţa şi să salveze viitorul României".

În documentul publicat ieri cei foşti şapte diplomaţi americani evocă experienţele lor ca martori direcţi ai eliberării României de sub dictatura impusă de Rusia şi ai parcursului ţării noastre spre libertate, integrare europeană şi alianţă cu SUA prin NATO. Ei avertizează că aceste realizări sunt astăzi în pericol în contextul în care Federaţia Rusă sub conducerea lui Vladimir Putin este din nou în ofensivă, iar ţara noastră ar putea fi una dintre următoarele ţinte ale preşedintelui rus, după încetarea conflictului din Ucraina.

Potrivit acestora, în 18 mai ţara noastră are de făcut o alegere istorică între dominaţia rusească şi viitorul alături de SUA în cadrul NATO.

În încheierea scrisorii, cei şapte foşti ambasadori fac un apel emoţionant către poporul român să reafirme valorile transatlantice şi să respingă orice apropiere faţă de regimul lui Putin. "Noi nu putem vota la alegerile prezidenţiale din România. Dar voi puteţi. Dumnezeu să binecuvânteze România!", transmit ceişapte foşti ambasadori americani cu speranţă şi încredere în discernământul electoratului român.

Opinia Cititorului ( 50 )

  1. Simion a agresiv în vorbire și în fapte. Nu poate sa aducă decat instabilitate și sărăcie.

    1. Mai golan sau scarbos ca Basescu nu e.

      Ba da!

      Basescu a avut o directie, Semeon are busola stricata - de care ori il auzi, spune altceva.

      Mai bine ii punea direct America, ca sa nu mai avem discutii... Presedintele numit de America, premierul numit de UE sau de corporatiile vestului.. Nimic mai simplu

      Semiom ar fi vrut sa-l puna pe el, ca doar de-aia a bagat 1,6 milioane de dolari in campanie in US.

      Bati câmpii, e vorba de Simion, el candidează, ce treabă ai cu Băsescu? Aici discutam de viitor nu de trecut, nu înțelegi românește.

      Mai bine decât bulibașă de coviltir autohton.

    Cine nu-i cu noi e impotriva noastra.nu-i asa tovarasi "ambasadori"???

    1. Esti amuzant să-i faci tovarăși tocmai pe ambasadorii americani !

      Pai tu cum le zici la neomarxisti?

      Or fi neomarxisti, chiar si cel trimis de trump, dar nu-s prosti. Si nici neinformati.

      camarazii lui Putler sunt... sarcastici. :

      Tu esti multumit de postarile tale?sunt total lipsite de sens, logica si inteligenta.argumentatia e zero barat.sunt doar sloganuri si ineptii in care folosesti maxim 10 cuvinte.daca-l ignori pe putler,poti posta ceva sau te blochezi?

      Are dreptate. Toti sunt pusi de presedinti din Partidul Democrat.

      Vezi că ai început să tremuri. Mesajele scurte vă scot din minți. :

      Nu sunt hoți,doar au jegmanit România

      Mai citeste o data.

      nu știi limba română, la Tiraspol vă prostește în școli.

      Te ai obișnuit cu ,,tovarăși". Suntem în 2025

    Asta da lovitura pentru valetul lui Trump!

    Ce mai ambasadori , cativa evrei veniti sa se capatuiasca !

    1. Putler te vrea așa cum ești!

      Pana una alta Putler este în spatele lui mucusor prin Matei Paun

      vorbe goale, Putler are nevoie de lideri prostovani, care să ducă țara de râpă, în zonă tranșeu. :

      Putler vrea sa fim dependenti de gazul rusesc, de aia vrea s blocheze Neptun Deep prin Simeon. Simeon vrea sa i alunge pe OMV Prin taxe, astfel incat statul sa fie majoritar. O sa scoata Simeon gazul de la 10 km adancime din Neptun Deep, pentru ca Romgaz nu are expertise necesara. OMV este operatorul Neptun Deep

      Putler nu te vrea asa cum esti , urata si lesbi !

      La fel ca sefa AfD Germania care are ca partenera o emigranta.

      Ce a ajuns si extremismul asta?

      In Germania sefa extremismului e lesbi si are partenera o emigranta iar in Romania seful e bronzat 

      medicamenteeeee

      e bronzat, dar soferul e alb

      Adica, un fel de ciocolata cu lapte?

      am uitat să mă semnez... și pastilele

    Mai corect ar fi ;

    "gasca Biden/Kamala, poziţionare alături de Nicuşor Dan". 

    1. Democrații vor avea majoritate în congres din noiembrie 2026. Mandatul președintelui este de 5 ani. Zic să corelezi! :

      Asa ziceati si cand Kamala se vedea Presedinte USA.

      Americanul de rând se bucură din plin că s-a lăsat păcălit de bufon. Data viitoare să nu mai fie rudimentar că ajunge ca mujicul... ca tine.

    Americanii spun ca e omul lui Putin, rusii spun ca hai Simion-Goergescu, votantii lor unii sunt rusofili sadea. Numai uite la comentariile referitare la razboiul rusia-ucraina sa vezi izolationistii ce comeneaza.

    Izolationistii majoritatea sunt rusofili, la fel si simion-georgescu, mai ales georgescu. Georgescu: din Rusia vine lumina, sa aplicam intelepciunea ruseasca, samd. Pe simion nu l-am prea urmarit, ca sa dau citate.  

    Ceea ce fac acești nemernici obraznici este incredibil și jenant pentru niște ambasadori, chiar și foști.

    Nu este vorba de candidații de acum, ci de însuși principiul neamestecului diplomaților în alegerile dintr-o țară independentă și suverană, fie ea și Burundi sau mai știu eu care. 

    Incalificabil. Inadmisibil. Mă întreb dacă au făcut-o moca. 

    Evident, trepanații se bucură că niște americani care au bântuit pe la noi sub numele de ambasadori îl susțin pe N&D. 

    Ce ar fi acum ca ambasadorii Rusiei, Chinei sau foști să îl susțină și ei pe Simion?

    Fiarbă voma-n cupe :) 

    1. Putler nu prea susține pe nimeni din motiv de investiții, rușii doar fură și ucid.

      Ambasadorii au mai avut legături cu mediul economic, cam știu ce se întâmplă dacă România ajunge gard rusesc.

      P.S. Poate de la cupele alea delirezi bolșevisme? 

      Internato, dacă sistemul va fi înfrânt și va câștiga Simion, să faci urgent cerere de azil politic :)) la unul din sanatoriile de boli nervoase din Vest.

      Conducerea Obregia îți va aproba cererea pe loc. Să nu uiți sa iei cu tine fișa medicală. Noii tăi psihiatri o să întrebe de ea. Sunt niște concluzii interesante acolo.

      Să ne scrii:) 

      Ne vorbesti din experienta ta?

      Vad ca esti foarte familiarizat cu situatia. Stii toate procedurile! 

      Cand ti-au dat drumul?

      Ai ramas fara tratament? 

      Un neica nimeni comenteaza...

    Nicusor isi face prieteni americani, nici nu incearca. Simion a bagat milioane de euro , sustinerea americana se lasa asteptata.

    Toti domnii acestia sunt exponentii unui puternic lobby etnic din America care e transpartonic. Pai Simion s a declarat pro EU si e vicepresedinte PE din partea unei aliante in PE!

    1. Simion are frustrări personale și vrea să hărțuiască diverși cu ajutorul funcției. Preventiv, e mai bine să ajungă la răcoare să se liniștească.

      În PE ne face de râs alături de Șoșo. 

    adica aia ce ne-au furat la greu :)

    1. i-au furat inclusiv cei 1,6 mil $ la Simion pt promovare in alegeri si, nimic

    Legat de americani, acum s-a intors cineva din America. Plin de tigani in Chicago si alte orase. La cerseala la intersectii, give me 1 dollar, du-te ba dincolo ca-i rosu.

    Nu cred ca au intrat cu vize. Poate prin filiera mexicana.

    Un motiv plauzibil pt eliminarea noastra din Visa waiver. 

    1. Cu aia care vand "aur" pentru ca raman fara benzina nu i-a vazut? Da' pe aia care vand clone de iphone?

    Propun ca cei de la Bursa.ro să nu mai permită afișarea textelor greșite gramatical. O adevărată lovitura!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb