Fostul preşedinte al Bursei din Milano va conduce "Banca Monte dei Paschi"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 septembrie 2015

Acţionarii celei mai vechi bănci din Italia, "Monte dei Paschi di Siena" SpA, au aprobat, ieri, numirea lui Massimo Tononi, fost şef al Bursei din Milano, în funcţia de preşedinte al instituţiei financiare. Tononi îl va înlocui pe Alessandro Profumo, care a părăsit banca în luna august.

"Monte dei Paschi", care, conform evaluării din 2014 a sectorului bancar, este cel mai slab creditor din Europa, derulează un proces dur de restructurare şi caută un cumpărător.

În luna iulie, Banca centrală a Chinei a cumpărat o participaţie de 2% la băncile italiene "UniCredit" SpA şi "Monte dei Paschi di Siena", extinzându-şi astfel portofoliul de investiţii în marile companii private din Italia.

Banca Poporului din China (PBOC - banca centrală) deţine, începând cu data de 29 iunie, o participaţie de 2,01% din acţiunile "UniCredit", iar de la 30 iunie, 2,01% din acţiunile "Monte dei Paschi di Siena".

"Monte dei Paschi di Siena" a raportat, pentru perioada aprilie-iunie 2015, un profit net de 121 milioane de euro, după cel de 72,6 milioane de euro din primul trimestru. Câştigul din intervalul ianuarie-martie a fost primul consemnat după 11 trimestre cu pierderi.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2222
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4371
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0355
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.7713

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Citeste suplimentul
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb