Dronele maritime alimentate de soare şi vânt, care pot sta pe mare timp de luni de zile, vor patrula apele din Fiji ca să depisteze traficanţi de droguri şi alte ameninţări, în cadrul unui acord cu Australia anunţat vineri, relatează France 24.
Fiji a aprobat joi o strategie de securitate maritimă pentru combaterea criminalităţii transnaţionale, inclusiv o creştere a traficului de metamfetamină şi cocaină în Pacific, transmite France 24.
Drona Bluebottle, fabricată în Sydney, este numită după o mică meduză cu o înţepătură dureroasă care ajunge la ţărm pe plajele australiene, precizează France 24. Armata australiană foloseşte aceste mici ambarcaţiuni fără echipaj pentru a supraveghea în linişte vasta coastă nordică, alimentată de un catarg solar şi de vânt, adaugă sursa citată.
Australia va furniza Fiji drone Bluebottle şi instruire, în cadrul unei promisiuni de 600 de milioane de dolari australieni făcute ţărilor insulare din Pacific luna trecută pentru combaterea criminalităţii organizate pe mare, au declarat oficialii, informează France 24.
„Pentru binele fiecărei ţări din regiune, inclusiv al nostru, trebuie să lucrăm împreună pentru a eradica comerţul ilicit cu droguri”, a declarat la Sydney, ministrul australian al Industriei Apărării, Pat Conroy, potrivit sursei menţionate.
„Asta înseamnă să lucrăm împreună într-un mod coordonat în ceea ce priveşte colectarea de informaţii, partajarea de informaţii şi interzicerea acestora”, a adăugat el, conform sursei citate.
Fiji a anunţat, de asemenea, săptămâna aceasta că îşi revizuieşte serviciul de informaţii, iar agenţia de spionaj din Noua Zeelandă va efectua o revizuire la şase luni, potrivit sursei menţionate.
Compania australiană Ocius operează flota Bluebottle de la o bază militară din Darwin, în nordul Australiei, şi a deschis vineri o fabrică pe coasta de est, în Sydney, în contextul creşterii producţiei, precizează sursa citată.
Dronele destinate Fiji vor fi desfăşurate anul viitor, au declarat oficialii, informează France 24.
Ţările insulare din Pacific cu populaţii mici s-au străduit să patruleze milioane de kilometri din Oceanul Pacific pentru a combate flotele de pescuit ilegale din Asia şi trecerea „narcosubmarinelor” desfăşurate din America de Sud, transmite France 24.




























































Opinia Cititorului