Fraudă de peste 2,2 milioane lei descoperită de ANAF la o firmă de construcţii din Suceava

I.S.
Comunicate de presă / 13 mai 2025

Fraudă de peste 2,2 milioane lei descoperită de ANAF la o firmă de construcţii din Suceava

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au finalizat verificările la o societate din Suceava, care activează în domeniul construcţiilor şi nerezidenţiale, conform unui comunicat ANAF.

Inspectorii DGAF au constatat că dezvoltatorul în cauză a vândut imobilele către persoane fizice şi nu a fiscalizat întreaga valoare prevăzută în contractele de vânzare, încasând o parte din sume în contul bancar personal al administratorului.

Potrivit ANAF, pe lângă sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, prin neînregistrarea acestor venituri în evidenţele contabile, societatea a urmărit să-şi păstreze calitatea de microîntreprindere şi să nu devină plătitor de impozit pe profit.

Astfel, inspectorii DGAF au estimat sume suplimentare de plată de peste 2,2 milioane de lei, reprezentând taxe şi impozite.

Au fost iniţiate demersurile necesare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în vederea analizării aspectelor constatate şi a aplicării măsurilor legale corespunzătoare.

ANAF reiterează importanţa respectării obligaţiilor fiscale şi atrage atenţia asupra consecinţelor legale ale nedeclarării veniturilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb