Furtuna financiară se apropie de Polonia

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 octombrie 2022

"Creditul nostru ipotecar a devenit dintr-o dată înspăimântător". (Jakub Rdzanek, cetăţean polonez)

Călin Rechea

Explozia preţurilor şi majorările precipitate ale dobânzii de politică monetară anunţate de Banca Naţională a Poloniei (BNP) au trimis sute de mii de polonezi foarte aproape de incapacitatea de plată.

Autorităţile au venit cu tot felul de "legi de murături", care să le ofere cetăţenilor dreptul de a nu-şi mai plăti datoriile, în condiţiile în care Polonia va avea alegeri parlamentare în toamna anului viitor, iar politicienii dintotdeauna şi de oriunde nu ştiu să facă altceva, chiar dacă efectele vor fi dezastruoase pe termen lung.

Datele de la European Mortgage Federation (EMF) preluate de Financial Times arată că peste 75% dintre creditele ipotecare acordate în Polonia în T4 2021 au fost cu dobândă variabilă. Pe primul loc era Finlanda, cu 95,6%, iar pe locul al treilea era România, cu 71,2%. Până în T4 2020 toate creditele ipotecare din Polonia au fost acordate cu dobândă variabilă.

O serie de reglementări adoptate ulterior au obligat instituţiile financiare să ofere clienţilor opţiunea creditelor ipotecare cu dobânzi fixe pentru anumite perioade. În aceste condiţii, ponderea creditelor ipotecare cu dobânzi variabile a scăzut până la circa 87% în T3 2021 şi la circa 76% în T4 2021, conform celor mai recente date de la EMF.

În 2021, dobânda medie pentru creditele ipotecare a fost de circa 3%, în condiţiile în care pentru o perioadă de 9 luni s-a menţinut la circa 2,8%. Apoi dobânda a explodat şi a ajuns la 9,18% în august 2022, conform ultimelor date de la BNP, cea mai mare din ultimii 20 ani (vezi graficul 1).

Furtuna financiară se apropie de Polonia

Un astfel de ritm al creşterii dobânzilor este fără precedent, iar efectele vor fi acum incomparabil mai mari faţă de perioadele anterioare de creştere, deoarece creşterea costurilor de finanţare are loc pe fondul unui sold al creditelor ipotecare care a ajuns la circa 480 de miliarde de zloţi, de peste două ori mai mare decât soldul înregistrat la începutul deceniului trecut (vezi graficul 2).

Furtuna financiară se apropie de Polonia

Agenţia de reglementare a pieţei energiei din Polonia a avertizat recent că, în absenţa unor măsuri guvernamentale, gospodăriile populaţiei se vor confrunta anul viitor cu o creştere de circa 180% a preţurilor electricităţii, după cum scrie Bloomberg. Impactul acestor creşteri asupra capacităţii de rambursare a creditelor va fi dramatic.

Măsurile luate în considerare de guvern includ plafonarea preţurilor, acordarea de subvenţii şi suprataxarea profiturilor considerate excesive, însă efectele lor vor fi extrem de limitate în absenţa abordării cauzelor, respectiv reducerea masivă a surselor de energie din economie.

În august 2021, rata de referinţă a Băncii Naţionale a Poloniei era de 0,1%. În august 2022 a fost de 6,5%, iar în septembrie a fost majorată la 6,75%.

Succesiunea rapidă a majorărilor anunţate de BNP nu a avut niciun efect, după cum era de aşteptat, în condiţiile în care rata inflaţiei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani în septembrie 2022, de 17,2%, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut cu 19,3%, iar preţurile energiei cu 44,2%.

Noua lege din Polonia permite suspendarea plăţilor pentru creditele ipotecare pentru o perioadă de opt luni, care poate fi împărţită între acest an şi anul viitor.

Băncile au avertizat că aplicarea legii le va afecta semnificativ profiturile, după cum scrie Bloomberg, însă nimeni nu mai are timp pentru păreri de rău în ceea ce priveşte situaţia sistemului bancar.

Agenţia de ştiri americană mai aminteşte că suspendarea plăţilor se poate face pentru toţi debitorii ipotecari şi compară situaţia din Polonia cu aceea din ţara noastră, unde suspendarea se face în funcţie de situaţia financiară a clienţilor bancari.

Comunicatul în care se arată că guvernul va ajuta familiile din Polonia în ceea ce priveşte rambursarea creditelor ipotecare subliniază că inflaţia ridicată din Europa, numită de autorităţile poloneze "Putinflation", este rezultatul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a politicii deliberate a Rusiei de a menţine ridicat preţurile petrolului şi gazelor naturale.

În comunicat nu sunt amintite sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană, care vor "asigura" condiţiile de menţinere a preţurilor de consum la un nivel foarte ridicate pentru o perioadă îndelungată, ca urmare a menţinerii la un nivel foarte ridicat a preţurilor energiei.

În aceste condiţii, este foarte probabil ca legea privind suspendarea temporară a rambursării creditelor ipotecare să nu aibă nici măcar efectele pozitive pe termen scurt, care ar trebui să asigure coaliţiei de la guvernare victoria în alegerile parlamentare de anul viitor.

Inclusiv beneficiarii programului guvernamental sunt conştienţi de caracterul iluzoriu al soluţiei şi al promisiunilor autorităţilor.

Bloomberg scrie despre situaţia unui debitor nevoit să-şi reducă masiv toate cheltuielile curente şi să apeleze la cardul de credit pentru a-şi plăti ipoteca, în condiţiile în care rata lunară a ajuns la 80% din venitul net.

"Programul de suspendare a plăţilor pentru creditele ipotecare este asemănător încercării de a vindeca cangrena cu un plasture", a declarat Zaneta Olczak pentru Bloomberg.

Zaneta Olczak a contractat un credit ipotecar anul trecut, când dobânda de politică monetară era de 0,1% şi guvernatorul Băncii Naţionale Poloniei declara că aceasta va fi menţinută la un nivel scăzut. Între timp doamna Olczak a divorţat, iar povara creditului a devenit insuportabilă.

După unsprezece majorări, dobânda de referinţă a ajuns la 6,75% şi este încă foarte departe de un nivel care să conducă la temperarea inflaţiei, ceea ce înseamnă că noi majorări sunt inevitabile, dacă societatea poloneză nu este gata să accepte hiperinflaţia ca un nou mod de viaţă.

O jurnalistă poloneză de la Bloomberg a scris recent pe Twitter ca brutăria ei favorită din Varşovia s-a închis definitiv ca urmare a costurilor energiei şi a majorării contribuţiilor sociale.

Această combinaţie letală pentru orice economie a devenit, se pare, noul "standard european". Deciziile catastrofale de la nivelul Uniunii sunt completate cu decizii la fel de iresponsabile la nivelul statelor membre, decizii care dovedesc un analfabetism economic terifiant sau o hotărâre neclintită de zdrobire din temelii a tuturor economiilor europene.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. ...

    1. Oamenii obisnuiti si dupa 2 ani de tortura voteaza tot pe aia. O fi sindromul Stockholm sau altceva dar minte nu e prea multa acolo.

      Cine crede ca inflatia e de la conflict merita inflatie pana se satura. 

      nu mai tot dati vina pe oameni , alegerile sint masluite , vezi sua , franta , nu mai vorbesc de Romania . in franta imediat dupa alegeri au inceput demonstratii , cum se explica ?

      Educația financiară a românului se rezumă la a cumpăra când primește aprobarea creditului de la bancă. După ce obține acea aprobare, decide să vadă ce-și poate cumpăra de bani. :)

      Așa se face că potențiala clasă medie din 2006-2008 se zbate în sărăcie din cauza lipsei de educație financiară. 

    si in romania sunt date cu duiumul mizerii de ARMuri!!!

    vor cadea sute de mii de familii in saracie... la fel ca la franc de au cazut zecii de mii .. in saracie exasperati / disperati alungati peste hotare sa isi plateasca povara speculative. 

    calculele mele arata ca ARMurile urmeaza sa isi continuie explozia in romania si in 2023 2024 - pentru ca bancile se confrunta in realitate cu o lipsa de lichiditate si gov la fel ... idem cu ce tot trambitam pe aici se formeaza foarte accelerat o capcana alichiditatii.... in piata. 

    s c cret 

    1. da ... dar tot evreii / faraonii... au inventat si jubileurile la ciclu scur si cele la ciclu lung.

      se formeaza gap mare intre M1 prabusit si credit consum arcuit spre verticala!!! 

      Sa vedem care plesneste primul. 

      s c cret 

      Cardurile de credit sunt inventate de catre destepti pentru prosti.Cum adica iti duci existenta de la o zi la alta folosind un card de credit?Este o datorie pe care trebuie s-o rambursezi cu dobanda mare.Nu este o solutie ,mai bine te intinzi cat ti-e plapuma.Pentru bautura si tigari au bani iar daca nu au se imprumuta.Cum adica nu exista locuri de munca?Atunci de ce vin astia din Filipine,Sri Lanka si de unde or mai veni sa munceasca la noi?Exista locuri de munca,chiar daca nu sunt atat de bine platite dar este un ban pe care il iei ,nu il dai!Problema este ca toata lumea vrea sa traiasca bine,sa-si faca toate poftele dar sa nu faca nimic!

      Problema este ca toata lumea vrea sa traiasca bine,sa-si faca toate poftele dar sa nu faca nimic! - ce crezi zeci de fonduri / institutii / firme / speculatori = CHIAR ASTA FAC!!! FOLOSIND CREDITUL!!!

      Ca vorbim de "munca si filipine"... omul de rand nu are cum sa concureze cu "creearea de credit in existenta" ce ii impinge in avans costurile de trai si ii prabuseste puterea de cumparare si de accesibilitate la lucruri. 

      Asa cum romanii au muncit cate 13 intr-o camera prin uk... ca sa cumpere in ro o casa sau apartament; asa fac filipine si etc.... 

      Adica fac sacrificii mentale - fizice umane... pentru ca nu inteleg jocul! 

      Jocul este riguit! 

      Nu te lupta sa acumulezi "banii creditati de altii in existenta"... ci invata sa "creditezi bani in existenta"!!! 

      Si marele WB si Bill ... au invatat sa foloseasca bani altora (creditul altora) ca sa multiplice randamentele... dar simultan parcau si depozite de cash atunci cand "se striga stop credit" soc active - panica oameni de rand - cost de plata ridicat trai ... si depresie economica. 

      banii se fac din bani si nu din "munca"! 

      Munca este pentru pleava societatii ca sa mentina iluzia bunastarii imperiului! 

      Atunci cand asuprirea "creditului" depaseste ca pondere 40% din venit si mancare incepe agitatia in piata la saraci!!! 

      Pentru ca inflatia este data de cei ce crediteaza primii in existenta... cine a ramas in urma se uite cum arde totul in jur prin inflatia data de banii/creditului circulat... si deci risca sa cada trepte bune in saracie daca nu s-a agatat de ceva active!! 

      dar vine ciclic si momentul in care si agatarea de active poate sa uca la foamente periodica in societate; adica sarav desculti cu 4 pereti; vezi perioada 90 ... de la mare bogatia pana in 80 la mare saracie... aceste cicluri se repeta si dau socuri in mentalitate generatiilor ce prind distrugerile lungi de datorii prin saracire populatie totala (sa saracul si bogatul saracesc treptat). 

      s c cret 

    Un "sondaj" online facut oamenilor prin vot direct din contul lor:

    "Inca va mai uitati sa cumparati imobiliare la dobanzile si scumpirile astea?" 

    DA - 18% 

    NU - 34 % 

    Trebuie sa fii nebun sa cumperi acum! - 47% 

    s c cret 

    1. ps pentru imobiliaristii ce floodeaza servarele in timp ce interesul organic se prabuseste in unele parti; iar ei reduc artificial oferta ca sa impinga pretul.

      se vede pe bulevarde, pe strazi pe cartiere... imobile goale; spatii comerciale goale /abandonate, se vede.... 

      mai taiati din specula - ca vor da oamenii din distractie in foamete. 

      s c cret 

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb