Germania vinde titluri de stat de 343 miliarde de euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 decembrie 2009

Germania urmează să vândă titluri guvernamentale în sumă record, anul viitor, din cauza creşterii costurilor cu şomajul şi a colectării slabe a veniturilor bugetare.

Agenţia Federală a Finanţelor a anunţat, ieri, că vânzările de titluri de stat vor ajunge la 343 miliarde de euro (494 miliarde de dolari) în 2010, de la 329 miliarde de euro anul acesta, respectiv 213 miliarde de euro în 2008. Emisiunile planificate pentru 2010 includ obligaţiuni de 207 miliarde de euro, respectiv bonuri de tezaur şi certificate de depozit de 136 de miliarde de euro.

Proiectul de buget al Germaniei pe 2010 prevede un deficit federal de 85,8 miliarde de euro, mai mult decât dublu faţă de recordul anterior, înregistrat în 1996.

Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat, recent, că redresarea economică a ţării este fragilă, iar criza nu a fost depăşită.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb