Abonament gratuit

GRECIA:Ce trebuie să conţină certificatul pentru testul negativ de COVID-10

A.B
Internaţional /

Ce trebuie să conţină certificatul pentru testul negativ de COVID-10

Formularul electronic pentru accesul prin unicul punct al frontierei bulgaro-elene deschis turiştilor, cel de la Promachonas, nu mai e disponibil pînă marţi, astfel că cei care nu l-au completat deja vor trebui să-şi amâne călătoria pentru miercuri, au anunţat sâmbătă, autorităţile elene. De asemenea, au precizat ce date trebuie să conţină certificatul pentru testul negativ la COVID-10 soicitat turiştilor, precum şi condiţiile în care trebuie făcut testul, conform News.ro

Începând de miercuri, 16 iulie, ora 6:00, turiştii care intră în Grecia pe la Promachonas sunt obligaţi să prezinte la sosire resultatul negativ al unui test molecular (PCR) pentru COVID-19, făcut cu 72 de ore înaintea intrări în Grecia.

Turiştii vor trebui să aibă un test de laborator RT-PCR, pe baza unor probe orofaringiene sau nazofaringiene.

Certificatul va trebui să fie scris în limba engleză şi să conţină numele şi datele de identitate ale turistului.

Laboratoarele care fac testul trebuie să fie: laboratoare naţionale de referinţă, laboratoare naţionale de sănătate publică sau laboratoare private acreditate de autorităţile naţionale cu atribuţii de acreditare, nu în mod specific pentru COVID-19.

Certificatele care nu conţin aceste date nu vor fi acceptate. Autorităţile de la Atena subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene.

De asemenea, cei care vin în Grecia în scopuri turistice vor trebui să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) şi pot fi testaţi aleatoriu la intrarea în Grecia.

Pentru ca toate aceste modificări să fie implementate, sistemul PLF nu va fi disponibil până marţi la ora 00:01. Cei care deja au completat formularele vor putea trece prin punctul de frontieră Promachonas, dar cei care nu îl au, vor trebui să-şi amîne călătoria pentru miercuri, 15 iulie, conform https://travel.gov.gr/#/

Formularele electronice sunt în continuare disponibile pentru intrare pe cale aeriană sau maritimă, precizează MAE.

Celelalte puncte de trecere a fontierei rămân închise pentru turişti.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. fac un apel la toti romanii care vor sa faca turism sa stea naibii in tara si sa faca turism aici pana in 2023/Sem.1

    Atata timp cat exista virusul asta si ce o sa mai apara nici un roman nu are ce cauta pentru turism sau pentru munca in afara Romaniei.  

    Evitati problemele si evitati riscurile de sanatate/deces plecand in afara Romaniei ! Scuturati-va ideile mlastinoase din cap ca "in afara e mai bine ca in Romania". Oamenii putreziti ai trecutului mai gandesc asa!  

    Nu, in afara NU e mai bine ca in Romania. In afara va astepta suferinta, boala si finalmente moartea!  

    Evitati sa mai plecati in afara Romaniei pana in 2023!

    Fiti oameni cu capul pe umeri SI EVALUATI TOATE RISCURILE ASOCIATE , nu cu capul scaldat in ideile demente ale altora!  

    1. in Creta au fost in total 19 infectati pana acum pe toata perioada pandemiei, asta nu inseamna ca e mai sigur sa-ti faci vacanta acolo decat la Mamaia?

      turcia, grecia, italia,spania sunt tari unde vin toate neamurile - e mai sigur la mamaia sa iti faci vacanta din absolut toate punctele de vedere de la criterii sanitare pana la transport/accesibilitate

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

03 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8351
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3685
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.8073

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie