Grecii riscă o amendă de la finanţiştii din zona euro

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 ianuarie 2010

Grecia ar putea deveni, în acest an, prima ţară din Uniunea Europeană penalizată pentru politicile bugetare neadecvate, în situaţia în care nu va implementa măsurile de austeritate menite să reducă deficitul.

Miniştrii de Finanţe din zona euro sunt pregătiţi să impună Greciei penalităţi, care pot merge până la amenzi, dacă statul elen ignoră recomandările privind o politică bugetară mai strictă, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională.

Grecia a avut, în 2009, un deficit bugetar de 12,7%, cu mult peste limita maximă de 3% permisă în UE.

Sancţiunile ar fi ultimul pas al procedurii de deficit excesiv, declanşată în cazul ţărilor care depăşesc pragul de deficit bugetar. Procedura de deficit excesiv este considerată "arma nucleară" din arsenalul de politici ale UE.

Miniştrii de Finanţe din zona euro sunt nemulţumiţi că autorităţile de la Atena au indus în eroare deliberat UE, pe o perioadă de mai mulţi ani, în privinţa deficitului bugetar.

Comisia Europeană va pregăti, în următoarele săptămâni, recomandări pentru Grecia privind aducerea deficitului sub nivelul acceptat în Uniune şi va stabili un termen limită în acest sens.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/s=international&articol=73123.html< link2 >"Moody"s": Perspectiva ratingului Greciei rămâne negativă< link3 >

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb