Grindeanu, despre bugetul pe anul viitor: "Nu se poate în 2024 să fie mai puţin decât în 202"

T.B.
Macroeconomie / 24 noiembrie 2023

Grindeanu, despre bugetul pe anul viitor: "Nu se poate în 2024 să fie mai puţin decât în 202"

Ministerul Transporturilor nu se poate încadra în 2024 într-un buget similar cu cel alocat în 2023, aşa cum a propus Ministerul Finanţelor, şi va cere finanţare pe măsura investiţiilor, pentru că altfel ajungem "într-o zonă de băltire", aşa cum a fost în ultimii 30 de ani, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, conform agerpres.

Potrivit acestuia, necesarul de fonduri anul viitor este "mare de tot" la Ministerul Transporturilor, relatează sursa menţionată: "Domnii de la Finanţe ne-au trimis limitele, aşa cum se obişnuieşte, ne-au trimis limitele bugetare pentru anul 2024, aproape la fel cu ce am primit pe 2023, deci undeva în jur de 24 de miliarde (de lei - n.r). Sigur că eu am avut împreună cu domnii secretari de stat şi cu companiile din subordine şi cu toţi factorii de decizie mai multe şedinţe din acest punct de vedere şi n-am putut să ne încadrăm şi nu putem să ne încadrăm în aceste limite. Necesarul la prima strigare este mare de tot la Ministerul Transporturilor. Asta nu înseamnă că în zilele următoare nu vom avea discuţii cu cei de la Finanţe, care sigur că au, din punct de vedere al bugetului, au privire de ansamblu pe toate componentele şi eu sunt convins că o să ajungem la un punct de vedere comun. Dar asta nu înseamnă că transporturile în anul 2024 nu trebuie să beneficieze de finanţare pe măsura proiectelor de investiţii, pentru că altfel ajungem într-o zonă pe care nu şi-o doreşte nimeni, şi anume una de băltire, aşa cum a fost la transporturi 30 de ani. O zonă în care ţinem transporturile în perfuzii: nici nu moare (sectorul - n. r.), dar nici nu trăieşte bine. Exemplul cel mai bun e ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Exact în urmă cu doi ani s-a depus jurământul de către Guvernul Ciucă în Parlament, în 21 noiembrie. Azi sunt doi ani de când sunt şi eu la Transporturi şi am avut bugetul pe 2021, cam 14 miliarde. Eu zic că încheiem anul ăsta, adică după doi ani, aproape dublu. Nu se poate în 2024 să fie mai puţin decât am avut în 2023. Exclus aşa ceva! Şi credeţi-mă că ştiu să negociez, astfel încât transporturile să continue într-un trend ascendent sau bugetul transporturilor să fie pe un trend ascendent. Fără dubii", a susţinut Sorin Grindeanu.

Întrebat de jurnalişti care a fost solicitarea MTI, şeful de la Transporturi a precizat că, în discuţia iniţială avută în interiorul instituţiei a fost vorba de o sumă de trei ori mai mare comparativ cu alocarea din acest an, transmite agerpres.ro.

"Sigur că mi-a fost milă de reacţiile pe care le-am provocat (ministrului Finanţelor, Marcel Boloş - n. r.) spunându-i limitele la care am ajuns iniţial. Dar, sigur că lucrurile acestea se negociază şi se duc în jos", a Grindeanu, conform sursei menţionate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Baltirea" se datoreste managementului prost...aloci fondurile pe prioritati si proiecte incepute, nu tot incepi alte proiecte in toate partile in functie de interesele de partid ( capete de autostrazi la Cluj ca acolo era boc de la PDL). Pana acum autostrada Transilvania trebuia sa fie gata de 10 ani:-)

    Mai taiati din spagi, ca avem cel mai scump m de autostrada din Europa, si se va putea!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Mar. 2024
Euro (EUR)Euro4.9699
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5984
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur303.5750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
uniprest.ro
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb