Rezerva specială pentru operatorii de aeronave, rezervă specială din care numai anumiţi operatorii pot putea aplica pentru alocarea cu titlu gratuit de certificatee de emisii de gaze cu efect de seră, reprezintă 3% din numărul total de emisii de gaze cu efect de seră atribuite la nivelul Uniunii Europene, stabileşte o Hotărâre aprobată astăzi de Guvern.
Actul normativ modifică şi completează cadrul legislativ referitor la domeniul schimbărilor climatice (HG 780/2006 şi HG 204/2013).
Noile reglementări au în vedere conformarea dispoziţiilor legale naţionale cu prevederile Directivei 2008/101/CE privind activităţile de aviaţie în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. De asemenea, se aduc clarificări privind utilizarea veniturilor din licitaţii în scopul acoperirii cheltuielilor administrative legate de gestionarea schemei de comercializare, destinaţia veniturilor din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, contribuind astfel la îndeplinirea obligaţiilor României ca Stat Membru al Uniunii Europene.
Aplicarea Hotărârii de Guvern va conduce la o abordare nediscriminatorie a companiilor româneşti participante la schema de comercializare a certificatelor de emisii, comparativ cu celelalte companii din Uniunea Europeană implicate în această schemă.



















































