Guvernul modifică modul de acordare a ajutoarelor de urgenţă pentru familiile răniţilor din Colectiv

Laura Boico
Politică / 18 mai 2016

Guvernul a modificat, astăzi, două acte normative referitoare la ajutoarele de urgenţă acordate familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv, potrivit unui comunicat de presă, remis redacţiei.

Astfel, hotărârea adoptată prevede că ajutorul acordat pentru însoţitorul rănitului la tratament în străinătate, pentru transport, pentru cazare şi masă, se acordă în cuantum de 1.500 de euro, respectiv 200 de euro/zi, şi nu în limita a 1.500 euro, respectiv 200 de euro/zi.

Dat fiind caracterul excepţional al acestor ajutoare de urgenţă, hotărârea stabileşte că nu se solicită documente doveditoare privind costul transportului sau cazării.

De asemenea, actul normativ asigură acordarea ajutoarelor de urgenţă şi persoanelor care nu au respectat termenele prevăzute pentru depunerea cererii de acordare, acestea urmând să beneficieze de ajutor de la data depunerii cererii.

Hotărârea mai reglementează şi faptul că acordarea acestor ajutoare de urgenţă nu se supune controlului decât pentru recuperarea sumelor aferente zilelor care depăşesc perioadele de spitalizare sau de tratament, fără a se pune problema recuperării banilor deja alocaţi pentru sprijinirea familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv, conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb