Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica a aprobat demararea selecţiei investitorilor privaţi cu care compania doreşte să se asocieze pentru a construi centrale noi în valoare totală de peste 1 miliard de euro. Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, a declarat astăzi, într-o conferinţă, că este vorba despre o centrală pe Olt de 70 milioane euro, 12 centrale pe Buzău de 325 milioane de euro, 10 centrale pe Mureş de 249 milioane euro, 7 centrale pe Arieş de 246 milioane euro şi 19 centrale pe Someş de 623 milioane euro. Licitaţiile vor fi lansate până la finele lunii septembrie, estimează domnia sa. Pentru toate aceste proiecte Hidroelectrica vrea să aibă jumătate din participaţiile viitoarelor companii de proiect.
CITEŞTE ŞI
DAN AIR: Peste 11.000 de pasageri afectaţi, după ce NETOPIA a reţinut peste 1,3 milioane de euro şi rezervările au fost anulate
Companii /L.B. - 5 noiembrie, 13:36
Coface publică topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est
Companii /S.C. - 5 noiembrie, 13:10
MOL reporneşte unitatea AV3 la Rafinăria Dunărea
Companii /A.M. - 5 noiembrie, 12:15
Ahold Delhaize cumpără energie regenerabilă de la Rezolv Energy
Companii /A.M. - 5 noiembrie, 12:08
DIN ACELAŞI DOMENIU
EnergieDependenţa de importurile de energie - o problemă majoră de securitate pentru Europa
Internaţional /Călin Rechea - 4 noiembrie
Preţul gazelor a depăşit 100 euro/MWh în Europa
Materii Prime /A.V. - 30 octombrie
OPINIICe s-ar fi întâmplat dacă România ar fi avut o piaţă futures funcţională? Lecţiile cazului Nuclearelectrica - Getica 95
Macroeconomie /Cosmin Păcuraru, expert în securitate energetică - 23 octombrie
Preţurile gazelor forţează economiile din Asia să producă mai multă electricitate din cărbune
Macroeconomie /Călin Rechea - 19 octombrie
Eficienţa energetică - preocupare pentru elevi, studenţi şi profesori
Miscellanea /O.D. - 14 octombrie
Gazul scump forţează Europa să se întoarcă la cărbune
Materii Prime /Sabin S. Brandiburu - 28 septembrie
Actualitate
Băncile se târguiesc ca de obicei cu statul, joi au dat din nou mai mult pe titluri decât au spus că merită
Piaţa de Capital /Mori Savir - 5 noiembrie, 19:04
Kyiv Post: Slovacia şi Ucraina semnează o declaraţie de cooperare
Internaţional /S.C. - 5 noiembrie, 21:32
NATO a lansat o platformă comună pentru achiziţia de echipamente antidrone de către statele membre
Internaţional /S.C. - 5 noiembrie, 20:53
CNBC: Preşedintele Paraguayului, Santiago Peña, a demisionat după colapsul băncii Ueno
Internaţional /L.B. - 5 noiembrie, 20:53
Ziarul BURSA
05 noiembrieÎnfrângerea republicanilor în SUA - cum au reacţionat pieţele financiare şi ce anticipează analiştii
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
Valul democrat a redus curentul MAGA din Congres
Politică /George Marinescu - 5 noiembrie
CRIZE MAI PUŢIN „CELEBRE”Europa îmbătrâneşte: deficit de angajaţi, mai multă presiune pe pensii şi bugete
Miscellanea /Octavian Dan - 5 noiembrie
Preţul petrolului scade, aurul urcă la peste 4.000 de dolari uncia
Materii Prime /A.V. - 5 noiembrie
BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
Ministerul Educaţiei analizează birocraţia din şcoli
Miscellanea /O.D. - 5 noiembrie
Bursa Construcţiilor
Ziarul BURSA
05 noiembrieCurs valutar BNR
05 Noi. 2026| 5.3398 | |
| 4.7556 | |
| 5.8165 | |
| 6.4011 | |
| 631.0131 |
convertor valutar
»=BVBDeprecieri pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 4 noiembrie
BURSELE LUMIIFluctuaţii pe pieţe, înainte de alegerile din SUA
Piaţa de Capital /A.V. - 4 noiembrie
BVBScăderi pentru indici în prima şedinţă bursieră a săptămânii
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 3 noiembrie
BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 octombrie
BURSELE LUMIICurs pozitiv pe pieţele din Europa, declin în SUA
Piaţa de Capital /A.V. - 30 octombrie
BURSELE LUMIICurs mixt pe pieţele din Europa
Piaţa de Capital /A.V. - 29 octombrie
Democratic wave weakens MAGA's hold on Congress
George Marinescu
INSCOP Barometer: 53.4% of entrepreneurs dissatisfied with tax increases
Gheorghe Iorgoveanu




























































