HS Timber Group are verde să se recertifice FSC

M.G.
Ziarul BURSA #Companii / 3 noiembrie 2021

HS Timber Group are verde să se recertifice FSC

Organizaţia Forest Stewardship Council (FSC) a luat decizia să pună punct dezasocierii de HS Timber Group, fosta Holzindustrie Schweighofer, oferind companiei austriece dreptul de a reaplica pentru certificarea FSC şi de a fi reinclusă în sistemul Forest Stewardship, conform oficialilor FSC. În februarie 2017, FSC a luat decizia de a se dezasocia de grupul Schweighofer, după apariţia unor nereguli privind originea unor transporturi de buşteni, ceea ce a dus la retragerea definitivă a certificării pentru lemnul procesat de compania austriacă. Pierderea certificării a dus, în 2017, la întreruperea relaţiei comerciale dintre Schweighofer şi mai multe companii de pe piaţa românească, printre care Leroy Merlin, Brico Depot România şi Hornbach.

"O analiză cuprinzătoare a operaţiunilor HS Timber Group de către o echipă de auditori independenţi a condus la această decizie. HS Timber Group este foarte mulţumit de rezultatul final al acestui proces lung şi intensiv desfăşurat într-un cadru public. Din ianuarie 2017, HS Timber Group a implementat un plan de acţiune pentru un lanţ de aprovizionare sustenabil şi sigur în România, care depăşeşte cu mult toate cerinţele legale. Planul se bazează în mare măsură pe un grad ridicat de transparenţă. Compania a dezvoltat un Sistem Due Diligence (DDS) strict, bazat pe analize de risc, verificarea strictă a tuturor documentelor de origine, precum şi verificări la faţa locului pentru lemnul pe care îl achiziţionează. Prin toate aceste măsuri, compania a răspuns condiţiilor FSC de a lua măsuri suplimentare pentru a aborda provocările asociate lanţurilor sale de aprovizionare din Europa de Est", se arată într-un comunicat al HS Timber, fosta Holzindustrie Schweighofer.

Verificarea independentă a conformităţii companiei cu condiţiile FSC a fost realizată de Soil Association Certification Limited, după autorizarea în decembrie 2020 de către FSC.

Kim Carstensen, directorul general al organizaţiei Forest Stewardship Council, a clarificat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că HS Timber nu a reprimit automat certificare FSC ci are dreptul de a aplica pentru recertificare.

Acesta a confirmat de asemenea că una din condiţiile puse de FSC companiei austriece este plata unor compensaţii sau despăgubiri proprietarilor de terenuri de pe care au fost operate defrişări ilegale.

"Statutul HS Timber Group până acum era că ei nu erau certificaţi şi nu puteau fi certificaţi pentru că am interzis asocierea HS Timber Group cu FSC. Deci erau în statut de dezasociere ceea ce însemna că nu puteau obţine dreptul de a folosi logo-ul FSC. Ce facem acum este că punem capăt dezasocierii, însemnând că HS Timber poate aplica pentru certificare şi primi certificare când vor trece prin procesul de certificare şi vor îndeplini toate cerinţele şi standardele noastre. Acesta este un proces care trebuie realizat înainte să primească certificare, dar acum au dreptul să înceapă acest proces, drept pe care nu îl aveau când erau dezasociaţi. În termeni de îmbunătăţire a lucrurilor în activitatea HS Timber din România şi în alte ţări, cerinţele pentru încheierea dezasocierii au fost stipulate în ceea ce am numit cadrul de condiţii ce poate fi găsit pe site-ul nostru. Este corect faptul că acesta a inclus plata unor compensaţii sau despăgubiri proprietarilor care au fost deposedaţi în mod eronat de (copacii de pe) terenurile lor. Nu am acum cifrele disponibile, dar tot ceea ce a fost în cadrul de condiţii pentru remedierea problemelor descoperite a fost verificat de Soil Association în auditul independent cu privire la îndeplinirea condiţiilor cadru de către HS Timber. Asta a fost baza deciziei FSC de a încheia dezasocierea", a spus Carstensen, care conduce FSC din 2012.

Potrivit oficialul FSC, organizaţia a pus a punct un grup de lucru cu factori interesaţi - stakeholderi - din România ca să discute care ar fi cerinţele pentru reintrarea HS Timber în sistemul FSC. Acesta nu a detaliat cine au fost aceşti factori interesaţi, însă cel mai probabil este vorba despre ONG-uri de mediu şi Romsilva.

"Asta a condus la un număr de recomandări cu privire care ar putea fi cerinţele pe care noi le-am luat şi le-am trecut în cadrul de condiţii", a spus Kim Carstensen.

La rândul său, Marc Jessel, chief system integrity officer la FSC, a spus că există un fond de 500.000 de euro pentru despăgubirea proprietarilor de terenuri din România. Acest fond activează în România sub numele de "Pădurea de Mâine" şi se ocupă cu plantarea de puieţi în cadrul unor activităţi de reîmpădurire.

"În legătură cu compensarea proprietarilor de păduri, HS Timber a pus la punct un «trust fund» intitulat «Tommorow's Forest Trust», care este administrat independent, care are un fond de 500.000 de euro disponibil pentru următorii 10 ani şi care a fost creat în direcţia oricărei nevoi de despăgubire care ar putea să apară pe parcursul timpului", a spus Jessel.

Acesta a adăugat că verificarea independentă realizată de Soil Association a fost în mod special gândită pentru a verifica dacă condiţiile stabilite în cadrul de condiţii au fost îndeplinite de HS Timber.

"Concluzia a fost că aceste condiţii au fost îndeplinite. Asta în termeni de dezvoltare a unor sisteme mult mai bune de trasabilitate (a lemnului), în termeni de due-diligence cu privire la ce cumpără şi ce nu cumpără, etc. Deci foarte multe îmbunătăţiri importante au avut loc în sistem şi cred că este o verificare foarte solidă", a spus Marc Jessel.

Oficialul FSC a afirmat de asemenea că organizaţia sa nu a fost în contact direct cu guvernul român, "dar Soil Association, parte integrantă la activităţile de verificare, a fost în contact cu autorităţile forestiere locale ca parte din procesul de includere a stakeholderilor în procesul de verificare".

Potrivit comunicatului HS Timber, fosta Holzindustrie Schweighofer, verificarea independentă a combinat analiza evaluării documentare, verificarea pe teren, auditurile la faţa locului, precum şi interviurile cu angajaţii HS Timber Group şi un proces de consultare a părţilor interesate. 

"Raportul confirmă evoluţiile tangibile şi semnificative ale operaţiunilor HS Timber Group şi a recunoscut eforturile companiei de a asigura un lanţ de aprovizionare sustenabil şi sigur. Încă din aprilie 2017, compania a lansat propriul sistem de monitorizare GPS Timflow, ce urmăreşte fiecare camion care livrează buşteni din România la fabricile de cherestea HS Timber Productions şi verifică de unde provine lemnul (www.timflow.com). Timflow este obligatoriu pentru toate camioanele care intră în fabricile de cherestea HS Timber Productions şi integrează caracteristici de securitate, cum ar fi coordonatele GPS ale punctului de încărcare, traseul transportului, documentaţia privind lemnul şi fotografiile încărcăturii camionului la locul de încărcare - din toate unghiurile camionului.

Toate aceste informaţii sunt accesibile publicului în orice moment la www.timflow.com, lucru unic în industria europeană a lemnului. A fost stabilit un dialog continuu cu părţile interesate în cauză şi cu FSC, care s-a încheiat acum prin decizia consiliului de a pune capăt dezasocierii de HS Timber Group", arată compania austriacă în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro