Hyundai a finalizat dezvoltarea noului autovehicul electric cu celule de hidrogen ix35

F. A.
Companii #Auto / 22 decembrie 2010

Hyundai Motor Company a finalizat dezvoltarea următoarei generaţii de autovehicule electrice cu celule de hidrogen: modelul electric ix35 FCEV. Testarea sa va începe anul următor, iar producţia în serie este programată pentru anul 2015, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

A treia generaţie de autovehicule electrice cu celule de combustibil Hyundai este prevăzută cu un sistem de celule de combustibil de 100 de kilowaţi şi două rezervoare de hidrogen (700MB). Datorită consumului de 1 litru la 31 de kilometri, SUV-ul poate parcurge 650 de kilometri cu o singură încărcare, o autonomie egală cu cea a unui autovehicul alimentat cu benzină. Autovehiculul poate porni la temperaturi de până la -25 grade Celsius.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ma asteptam la ceva mai mult din partea firmei japoneze respective. Dar sa repeti formula fumata de zeci de ani a pilei de combustie-acesta este termenul corect- nu pila de combustibil,mi se pare o intoarcere in vremurile lui Apollo 13! Indiferent cat s-ar perfectiona procesul de control al reactiei de conversie a energiei chimice a hidrogenului in energie electrica in prezenta oxigenului absorbit din atmosfera .cu obtinerea de apa in final, procesul fizic are o dinamica nelineara. Presiunea de stocare a hidrogenului in rezervoare speciale care ataseaza la autoturismul pomenit mi se pare foarte mare. De aici si expresia : bomba pe 4 roti. Posibil sa existe si alte solutii de abtinere a unui autoturism total nepoluant.. Din motive de J.I.C.A, ma opresc aici.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb