IERI, ÎN INTERVALUL 07.00-09.00Preţul energiei pe piaţa spot - din nou la 500 de lei/MWh

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 noiembrie 2017

Preţul energiei pe piaţa spot - din nou la 500 de lei/MWh

Preţul electricităţii a înregistrat din nou o valoare impresionantă, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), respectiv 500 de lei/MWh, ieri, în intervalul 07.00-09.00, conform datelor publicate pe bursa OPCOM.

Preţurile energiei electrice pe piaţa spot a bursei de profil au avut creşteri constante, în acest an, criza din domeniu începând încă din iarna trecută.

Majorările preţului energiei electrice au fost nejustificate, iar Ministerul Energiei speră măcar la o stagnare sau chiar la o scădere a preţului energiei electrice şi gazelor naturale, a declarat, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, Toma Petcu, ministrul de resort. Oficialul a subliniat că orice modificare de preţ trebuie să fie puternic justificată, atrăgând atenţia asupra faptului că ultima majorare a preţului energiei electrice nu a fost justificată şi că puteau fi luate măsuri pentru a nu se ajunge la această situaţie.

Stocul înmagazinat al electricităţii este dublu faţă de anul trecut, cu menţiunea că cea mai mare parte din producţia energiei electrice este pe bază de cărbune şi nu provine din hidrocentrale, a mai spus domnia sa.

Ministrul Energiei a subliniat faptul că ţara noastră are cea mai mică dependenţă energetică de importuri din regiune, menţionând că România importă cantităţi mici, pentru că îşi poate asigura, singură, aproape tot necesarul, iar pe perioada de vară exportă.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Guvernul trebuie să intervină pentru modificarea legislaţiei care permite să se ajungă la aceste preţuri, a spus Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de anchetă care s-a constituit în vederea analizării activităţii ANRE. Domnia sa a precizat, recent: "La energie electrică, situaţia este dramatică. Din datele prezentate comisiei, a reieşit că în primele nouă zile din luna noiembrie s-a atins un preţ de 700 de lei pe Piaţa pentru Ziua Următoare, faţă de 400 de lei, şi acela foarte mare, din cursul lunii iulie, când am avut un vârf de consum. Nu suntem în vârf de consum la început de noiembrie şi, cu toate acestea, preţurile sunt cu 80% mai mari, iar cifrele de 700 de lei sunt ameţitoare".

Despre motivele care stau la baza creşterilor de preţ al electricităţii din acest an, specialiştii au opinii diferite, unii afirmând că lipsa surselor regenerabile este principala cauză a majorării tarifelor pe OPCOM, iar alţii vorbind chiar despre manipulări de preţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro