IGNAZIO CASSIS:"Elveţia este totuşi neutră, în pofida sancţiunilor adoptate contra Rusiei"

F.D.
Internaţional / 4 august 2022

Ignazio Cassis

Ignazio Cassis

Elveţia ''este totuşi neutră'', în pofida sancţiunilor adoptate contra Rusiei, a dat asigurări preşedintele elveţian Ignazio Cassis, care a ţinut să facă distincţie între ''neutralitatea'' militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional, relatează astăzi AFP, conform Agerpres.

''Evident că există în Europa un sentiment de unitate mai puternic contra acestei agresiuni (a Rusiei împotriva Ucrainei) care ne-a arătat tuturor situaţia păcii de care s-a beneficiat de 70 de ani'', a declarat preşedintele în exerciţiu al Confederaţiei Elveţiene într-un interviu acordat mai multor jurnalişti la sediul ONU de la New York.

Însă ''Elveţia este totuşi neutră, neutralitatea Elveţiei nu este sub semnul întrebării'', a dat el asigurări, respingând mai ales ideea unei apropieri a ţării sale de NATO.

''Neutralitatea este destul de simplă: nu se ia parte la un război, nu se trimit arme sau trupe într-un război şi nu se dă teritoriu în schimbul armelor sau trupelor părţilor aflate în război, nici nu se participă la o alianţă militară ca NATO'', a detaliat Cassis.

Dar ''în jurul acestei neutralităţi, există o politică externă şi de securitate şi a condamna încălcarea dreptului internaţional de către această agresiune militară rusă este o obligaţie axată pe Constituţie şi care nu lezează cu nimic neutralitatea'', a insistat el.

Elveţia a reluat sancţiunile contra responsabililor ruşi decise de Uniunea Europeană după începerea invaziei militare ruse contra Ucrainei.

Pentru prima dată de la aderarea sa la ONU în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă, în luna iunie, să ocupe de la 1 ianuarie un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate.

La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine constant că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dragă Ignazio, damage-ul a fost deja făcut: Elveția nu mai e neutră din moment de devenit lacheul SUA și a aplicat sancțiunile și confiscările de active ale companiilor sau ai unor cetățeni ruși. Elveția ar fi putut doar să condamne invazia rusă dar să se oprească acolo. N-a făcut-o, a devenit preș pentru americani aplicând sancțiunile și confiscările dictate la Washington iar urmările se văd: lumea (mă refer în special la asiatici și la cei din orient) au înțeles că Elveția nu e un refugiu în care să-ți parchezi banii și să-i dai la "investit". Lucrul ăsta se vede prin faptul că încet dar sigur banii părăsesc Elveția. Se vede inclusiv din rezultatele financiare nasoale publicate de marile bănci elvețiene. În mod normal, dacă Elveția și-ar fi păstrat neutralitatea, banii ar fi trebuie să VINĂ, nu să PLECE din Elveția. Nu e cazul...

    1. Adica era neutra doar daca inchidea ochii la crimele de razboi, da? Asta zici nemernicule?

    Elvetia nu mai este neutra a intrat in alianta antiRussia... pe fata...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro