ÎN PRIMA ŞEDINŢĂ DIN 2018, BCE menţine dobânda şi programul de achiziţii de obligaţiuni

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 26 ianuarie 2018

BCE menţine dobânda şi programul de achiziţii de obligaţiuni

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, ieri, să menţină dobânda de politică monetară la minim istoric şi să continue cel puţin până în luna septembrie programul său de achiziţii de obligaţiuni.

Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero.

Banca a informat: "Consiliul guvernatorilor confirmă că BCE intenţionează să efectueze achiziţii nete de active, în ritmul lunar actual, de 30 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii septembrie 2018 sau ulterior, dacă va fi necesar".

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat, după reuniunea de politică monetară, că recenta apreciere a monedei europene este o sursă de incertitudine pentru perspectiva de inflaţie în zona euro.

"Recenta volatilitate a cursului de schimb reprezintă o sursă de incertitudine care necesită monitorizare cu privire la posibilele implicaţii asupra perspectivei pe termen mediu pentru stabilitatea preţurilor", a declarat Draghi.

Mario Draghi mai spune că unii oficiali americani, prin declaraţiile pe care le fac cu privire la cursul de schimb dolar/euro, sunt vinovaţi de recenta apreciere a monedei euro­pene.

Miercuri, secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat că un dolar slab este benefic pentru balanţa comercială a SUA, ceea ce a determinat aprecierea euro.

Fără să-l menţioneze pe Steven Mnuchin, Draghi a spus că euro s-a apreciat şi din cauza "utilizării unui limbaj care nu corespunde cu termenii conveniţi între partenerii internaţionali".

Euro a crescut cu 0,7% ieri, pe piaţa americană, la ora locală 11.15, atingând 1,2492 dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0972
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6189
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8197
Gram de aur (XAU)Gram de aur752.0815

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb