Consumul final de energie electrică în primele nouă luni ale anului a fost de 37.502,1 milioane KWh, cu 4,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS). Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,2%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,4%. Exportul de energie electrică a scăzut cu 863,9 milioane KWh, respectiv cu 35,1%.
Principalele resurse de energie primară în primele nouă luni au totalizat 25.355,11 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 108,0 mii tep faţă de perioada corespunzătoare din 2009. Producţia internă a însumat 17.137,3 mii tep, în scădere cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 8.217,8 mii tep, în scădere cu 0,2%.
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 43.806,8 milioane KWh, în creştere cu 959,4 milioane KWh (+2,2%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2009. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii importului, cu 42,6 milioane kWh (+8,4%).
Producţia din termocentrale a fost de 19 651,5 milioane Kwh, în scădere cu 1682,7 milioane KWh (-7,9%). Producţia din hidrocentrale a fost de 15.125,6 milioane KWh în creştere cu 2797,9 milioane kWh (+22,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8481,0 milioane KWh în scădere cu 198,4 milioane kWh (-2,3%).



















































