ÎN PRIMUL SEMESTRUAgenţiile de turism au contribuit cu 13,4% la creşterea afacerilor din servicii prestate populaţiei

Alexandru Costea
Macroeconomie #Turism / 10 august 2015

Activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor, respectiv serviciile de coafură şi de înfrumuseţare, au contribuit, în primele şase luni din 2015, la creşterea cu 4,1% a cifrei de afaceri în serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise azi redacţiei.

În intervalul ianuarie - iunie 2015, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o cifră de afaceri cu 3,9% mai mare, comparativ cu primul semestru din 2014.

Pe de altă parte, ca serie brută, în intervalul analizat s-a înregistrat o cifră de afaceri cu 4,1% mai mare, faţă de primele şase luni din anul anterior, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+13,4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+12,5%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+6%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+0,9%). În acelaşi timp, scăderi s-au consemnat în activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (-2,9%).

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în iunie 2015 faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, ca serie brută, a înregistrat o creştere cu 6,2%, ca urmare a creşterilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+20,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+9,1%) şi la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+4,8%). Scăderi au înregistrat activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,6%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,5%).

De asemenea, volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în iunie faţă de mai 2015, s-a înregistrat o creştere cu 0,7%.

La nivel comparativ iunie 2015 - iunie 2014, în activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, s-a înregistrat o cifră de afaceri cu 4,9% mai mare, provenită, în principal, de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+13,1%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+12,6%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+4,4%), hoteluri şi restaurante (+2,7%) şi activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+1,9%).

Totodată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2015 a crescut cu 5,1%, comparativ cu luna iunie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3767
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7595
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro