ÎN PRIMUL TRIMESTRU, Profitul Nuclearelectrica a urcat cu 11%, la 35 milioane lei

Elena Deacu
Companii #Energie / 14 mai 2015

Societatea Naţionala Nuclearelectrica (SNN) a obţinut, în perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2015, un profit net de 35,435 milioane lei, ce reprezintă o creştere de 11% an la an, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozitare, depreciere şi amortizare) a crescut cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, mai arată SNN.

Veniturile din exploatare ale societăţii au totalizat 468,79 milioane lei (461,532 milioane lei în primele 3 luni din 2014), din care 440,293 milioane lei venituri din vânzarea energiei electrice şi 28,497 milioane lei venituri din transportul energiei.

Cheltuielile de exploatare au fost, în perioada ianuarie-martie 2015, de 442,207 milioane lei.

Producţia de energie s-a ridicat în perioada menţionată la 2.762 GWh.

Statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 81,3% din acţiunile Nuclearelectrica, iar Fondul Proprietatea controlează 9,7% din titluri. Nuclearelectrica acoperă aproximativ 18% din necesarul anual de electricitate al României.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb